Marianne şi partenerul ei deţineau apartamentul din Paris de şapte ani, când au decis să cumpere unul mai mare după naşterea celui de-al doilea copil. După îndelungi căutări, cuplul a descoperit apartamentul perfect la un preţ care se încadra în bugetul lor. Cu toate acestea, după negocierile purtate cu creditorii, cei doi au ales să se îndrepte din nou către piaţa chiriilor. Motivul? Costul crescut al creditelor.

Financial Times prezintă pe scurt povestea celor doi tineri care, descurajaţi de costurile din ce în ce mai mari ale creditelor, au ales să-şi modifice substanţial traiectoria, departe de alternativa unui împrumut bancar. „Împrumutul de 800.000 de euro ne-ar costa 500.000 de euro [în dobânzi], faţă de 50.000 de euro pentru 500.000 de euro în 2019", a declarat Marianne, care a cerut să nu i se folosească numele complet. „Pur şi simplu nu are sens. Va trebui să apelăm din nou la o chirie".

La fel ca familia lui Marianne, mulţi europeni sunt forţaţi să-şi ducă viaţa în chirii, deoarece costurile ridicate ale împrumuturilor, cerinţele de venit şi necesitatea unor depozite mari fac ca achiziţionarea de locuinţe să devină irealizabilă. Cu toate acestea, cei care fug de creditele bancare către chirii se alătură unei pieţe deja încinse.

Chiriile în oraşe europene precum Londra, Paris şi Berlin sunt la cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată; chiriaşii simt presiunea costurilor din insulele greceşti şi până în Tallinn. Pe măsură ce tot mai mulţi cumpărători din clasa de mijloc sunt forţaţi să rămână în locuinţe închiriate, această presiune suplimentară pe piaţă a crescut costurile pentru chiriaşii cu venituri mai mici din locaţiile menţionate.

Unii dintre cei care îşi caută o locuinţă au recurs la soluţii care variază, locuitul în dube devenind din ce în ce mai la modă printre cetăţenii bătrânului continent. Cu toate acestea, există puţine soluţii; supraaglomerarea se agravează, iar lipsa de locuinţe ţine milioane de tineri acasă cu părinţii lor, ceea ce le modelează viaţa până la vârsta de a fi părinţi şi dincolo de aceasta.

Creşterea preţurilor în Londra a determinat-o pe Emily, o artistă vizuală în vârstă de 29 de ani, să doarmă pe canapeaua surorii sale în fiecare săptămână, de luni până joi. La sfârşit de săptămână, ea doarme într-o cameră care este închiriată altcuiva în timpul săptămânii.

„Nu pot justifica să plătesc peste 1.000 de lire sterline [pe lună] pentru o cameră", a spus ea. „Plăteşti doar ca să exişti şi nici măcar nu plăteşti ca să te poţi bucura pe deplin de ceea ce are de oferit oraşul, pentru că încerci doar să îţi păstrezi un acoperiş deasupra capului".

Paul Tostevin, şeful departamentului de cercetare la nivel mondial al agenţiei imobiliare Savills, a declarat: „Chiriile cresc în întreaga Europă în faţa unei oferte limitate şi a unei cereri puternice din partea chiriaşilor din ţară, a chiriaşilor internaţionali care se mută pentru muncă şi studii şi a potenţialilor cumpărători care s-au orientat către piaţa chiriilor pe fondul ratelor ridicate ale dobânzilor."

În timp ce chiriile medii din unele ţări europene au scăzut în ultimii ani, costul locuinţelor din centrele de ocupare a forţei de muncă şi din zonele turistice continuă să atingă noi maxime. Dar lipsa de locuinţe face ca aceste zone să nu poată satisface cererea; la capătul lor, acest lucru reprezintă faptul că numărul persoanelor fără adăpost este în creştere.

„Dacă ar trebui să dau o explicaţie într-un singur cuvânt, aceasta ar fi: oferta", a declarat Boris Cournède, şeful interimar al departamentului de economie publică al OCDE. Yolande Barnes, profesor la Institutul Bartlett Real Estate de la University College din Londra, a declarat: „Aceste oraşe sunt victimele propriului lor succes".

Sarah Coupechoux, şefa pentru Europa a fundaţiei Abbé Pierre, o organizaţie caritabilă pentru locuinţe, a declarat că lipsa de locuinţe la preţuri accesibile a declanşat un proces de „selecţie naturală" a chiriaşilor care îi afectează în mod deosebit pe tinerii europeni.

„Persoanele care nu sunt bine pregătite din punct de vedere financiar se luptă pentru a avea acces la locuinţe de bună calitate", a spus ea. „Printre aceştia se numără şi tinerii care au mai multe şanse să aibă un loc de muncă precar, fără un venit stabil, mai ales dacă şi studiază." 

Creşterea chiriilor înseamnă că spaţiile accesibile pentru tineri sunt în scădere. Cei cu vârste cuprinse între 15 şi 29 de ani sunt mai predispuşi să locuiască în locuinţe supraaglomerate, definite ca locuinţe care nu au suficiente camere pentru a găzdui în mod rezonabil toţi membrii gospodăriei.