Cum a reuşit o absolventă de Medicină să creeze o afacere care i-a adus o avere de 1,4 miliarde de dolari

Autor: Andra Stroe Postat la 17 aprilie 2020 1046 afişări

Cum a reuşit o absolventă de Medicină să creeze o afacere care i-a adus o avere de 1,4 miliarde de dolari

Katie Rodan a avut rezultate strălucite în anii de studiu petrecuţi în cadrul şcolii de medicină pe care a urmat-o la universitatea Stanford, dar nu s-a mulţumit doar cu o carieră în domeniul medical. A ales să o îmbine cu lumea antreprenoriatului, punând bazele unui business care i-a adus recunoaştere internaţională şi o avere de aproape 1,4 miliarde de dolari.

Katie Rodan s-a născut în 1954 în SUA, într-o familie de evrei, şi a crescut în Los Angeles. Bernardine, mama sa, era profesor de microbiologie, iar tatăl său, Harry Pregerson, judecător federal. Ea a primit, din partea Universităţii Virginia, o diplomă în istorie, urmată de titlul de doctor în medicină din partea din California de Sud. Pentru rezidenţiatul în dermatologie a mers la Şcoala de Medicină de la Stanford, unde a fost numită rezident-şef. În perioada rezidenţiatului, ea a întâlnit-o pe Kathy A. Fields, alături de care a dezvoltat, în 1995, Proactiv Solution, un tratament de îngrijire a pielii pentru combaterea acneei. Şapte ani mai târziu, în 2002, cele două au pus bazele companiei Rodan + Fields, cumpărată, în 2003, de Estée Lauder. În 2006, compania şi-a schimbat modelul de business, de la vânzări directe la vânzări de tip multi-level marketing.

În 2007, Rodan şi Fields s-au hotărât să cumpere înapoi businessul din portofoliul Estée Lauder. Compania foloseşte consultanţi independenţi, majoritatea femei, pentru a-şi vinde produsele. Deoarece doar 2% dintre aceştia câştigă peste venitul minim, modelul de business a fost de multe ori criticat de avocaţii consumatorilor ca fiind mult prea apropiat de modelelele de business tip schemă piramidală.


Cele două antreprenoare au scos şi o serie de cărţi pe teme asociate businessului pe care îl conduc. În 2015, Rodan a fost clasată de publicaţia internaţională Forbes în topul celor mai de succes 50 de antreprenoare din SUA care şi-au construit singure averea.
În 2016, fondatoarele businessului şi-au vândut drepturile pentru tratamentul Proactiv Solution unui joint venture format de Guthy Renker şi Nestlé, care comercializează produsul. Veniturile companiei au crescut cu 50% în 2017, până la 1,5 miliarde de dolari. Businessul are în prezent o echipă de circa 300.000 de consultanţi.  În mai 2018, firma de capital privat TPG a investit 1 miliard de dolari pentru a cumpăra o participaţie de 25% din Rodan + Fields.
În prezent, Rodan este profesor asistent de dermatologie la Universitatea Stanford şi are o avere de 1,4 miliarde de dolari. Antreprenoarea este căsătorită şi are doi copii cu Amnon Rodan. Cuplul locuieşte în San Francisco, California.

Urmărește Business Magazin

0 seconds of 1 minute, 7 secondsVolume 0%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
00:00
01:07
01:07
 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.

www.zf.ro
Impactul real al tarifelor preşedintelui Trump: La ce preţ ar putea ajunge un iPhone dacă tarifele rămân în picioare? Costurile urcă de până la 10 ori