Cum a reuşit un tânăr sibian care câştiga 300 de euro pe lună la un call center să îşi conducă propria afacere dintr-o superbă insulă exotică din Asia

Autor: Andra Stroe Postat la 23 mai 2022 2389 afişări

Cum a reuşit un tânăr sibian care câştiga 300 de euro pe lună la un call center să îşi conducă propria afacere dintr-o superbă insulă exotică din Asia

Într-o perioadă în care noţiunea de „nomad digital” a devenit un termen larg răspândit în piaţa muncii, tot mai mulţi tineri îşi îndreaptă atenţia spre destinaţii exotice unde, la preţuri accesibile, pot duce un trai la care mulţi doar visează. Este şi cazul lui Răzvan Aleman, un român din tânăra generaţie, care a ales să îşi împartă timpul între călătorii în jurul lumii, stabilindu-şi „cartierul general” în Bali, o mică insulă din Indonezia, căutată de turişti şi investitori deopotrivă. Aici, el conduce o afacere în mediul virtual, prin prisma căreia şi-a propus să ajute şi alţi români să îşi dezvolte businessuri online, care să îi ajute să genereze venituri pasive.

Fost angajat la un angajat într-un call center din Sibiu, unde câştiga 300 euro pe lună, în 2017 Răzvan Aleman a lansat prima afacere online, care i-a adus în mai puţin de un an vânzări de 50.000 dolari lunar, iar în 2021 a depăşit 1 milion de euro cifră de afaceri din businessurile online.

Antreprenorul spune că două evenimente i-au marcat dezvoltarea personală şi ascensiunea profesională: citirea cărţii "Săptămâna de lucru de 4 ore" a lui Tim Ferris şi un curs în care a învăţat cum să vândă produse fizice pe Amazon.

„Am avut întotdeauna o atracţie spre domeniul online. Chiar şi când eram angajat într-un call center din Sibiu, în fiecare zi urmăream noutăţi şi ştiri din acest domeniu şi consumam foarte mult conţinut video şi multă informaţie despre cum aş putea să încep un business real în domeniul online. Prima încercare a fost să creez un magazin online prin care clienţii să îşi poată personaliza tricourile cu propriul design”, povesteşte el. Salariul de la call center nu i-a permis să îşi ducă însă la bun sfârşit această idee de business, deoarece maşinăriile necesare pentru printarea tricourilor costau câteva zeci de mii de euro

Aşa că, în 2017, după 6 luni în care a lucrat intens la dezvoltarea personală, spune că a întâlnit în sfârşit oportunitatea de care avea nevoie, un curs în care a învăţat cum să vândă produse fizice pe Amazon, cum să îşi creeze un brand şi cum să îşi desfăşoare tot acest business online. „Cursul costa 1.500 de euro, aşa că am făcut un împrumut bancar de 5.000 de dolari şi cu aceşti bani am început primul meu brand online, un brand de echipamente sportive pentru sală. În mai puţin de un an de la începerea primului business online am început să generez vânzări de 50.000 de dolari lunar”, spune Răzvan Aleman.

La 2 ani de la începerea primului business online a aflat de la prietenul său, Claudiu Nistor, de o altă oportunitate online – vânzarea la nivel global de cărţi cu sau fără conţinut. Întrucât deja avea experienţă în acest domeniu, ideea l-a atras din prima. „Tot ce trebuia să fac era să urc cartea în format electronic şi să o public pe diferite platforme online, intrucât aceasta se printează şi se distribuie doar în momentul în care clientul plasează o comandă.” A ajuns să publice mii de cărţi pe diferite platforme de print on demand din întreaga lume. În prezent, pentru Răzvan Aleman business-ul cu vânzarea de cărţi reprezintă un venit consistent şi 100% pasiv.

„La început mă ocupam personal de întregul business cu publicarea cărţilor online, de la găsirea nişelor, la analiza pieţelor şi crearea de interioare şi coperţi pentru cărţile pe care urma să le public. Acest proces dura la început, în funcţie de complexitatea cărţilor, între 30 de minute şi 2 ore pe carte completă plus copertă. Încă un lucru care îmi place la acest model de business este că odată create, aceste cărţi reprezintă un asset pe care îl poţi folosi la infinit, şi îl poţi scala la nivel global, pe mai multe platforme, în mai multe limbi şi formate. Acea muncă de 30 de minute până la 2 ore o să genereze venit pe viaţă, odată ce ai creat o carte completă”, spune Răzvan Aleman.

Ulterior, cei doi au creat GoPublish, un curs despre publicarea de cărţi la nivel global şi au dezvoltat o comunitate complexă de autori din România, cu peste 1.100 de membri, în care învaţă alte persoane cum să facă acest business de la A la Z.

De la 150 cursanţi în prima ediţie (septembrie 2020), în aproximativ un an, Răzvan Aleman şi Claudiu Nistor au reuşit să ajungă la peste 1.100 de cursanţi, iar acum se pregătesc pentru o nouă perioadă de înscrieri la cursurile care vor începe luna viitoare.

La nivel global, industriile de cărţi şi de print on demand sunt într-o creştere continuă de la an la an. Un studiu recent de la Pew Research Center, citat în comunicatul de presă care prezintă povestea lui Răzvan Aleman, a arătat că printul tradiţional de cărţi este încă cel mai popular format: 72% dintre participanţi au spus că citesc cărţi anual, în orice format, 65% au spus că citesc o carte pe an, 37% au răspuns că citesc cărţi în format fizic, şi doar 7% au spus că citesc cărţi în format electronic.

În plus, în urma pandemiei, vânzările de cărţi au crescut masiv faţă de 2019, „aşadar 2022 este un moment oportun pentru a lansa un business în direcţia aceasta. Cărţile printate, în format fizic, au depăşit în vânzări cărţile electronice cu 4 la 1”.

Reprezentanţii GoPublish mai spun că 191 de milioane de ebook-uri au fost vândute în Statele Unite în 2021, comparativ cu 750 de milioane de cărţi printate, şi, ca procentaj, vânzările cărţilor fizice sau printate au crescut cu 13.2% între 2020 şi 2021, şi cu 21% între 2019 şi 2021.

„Putem observa că aceste cărţi în format fizic, pe care noi le printăm şi le trimitem clienţilor folosind acest sistem de print on demand, sunt şi o să rămână cea mai profitabilă sursă de venit din această industrie. Din 2019 şi până în prezent, piaţa de cărţi fizice a crescut cu aproximativ 33%. Toate tipurile de cărţi, atât pentru adulţi, cât şi pentru copii, au generat 26 de miliarde de dolari, iar aproape 75% din această sumă este reprezentată de vânzarea de cărţi fizice, în timp ce 7% din sumă a fost generată de cărţile electronice, iar aproape 18% este reprezentată de cărţile în alte formate cum ar fi audiobook”, spune Răzvan Aleman.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
afaceri,
call center,
insula

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.