Cum ar putea arăta noul Executiv: 16 ministere şi numele vehiculate pentru a conduce portofoliile

Autor: Alexandru Costea Postat la 14 octombrie 2019 160 afişări

Un nou Guvern PNL va fi condus, cel mai probabil, de liderul partidului, Ludovic Orban. Cabinetul ar putea fi format din 16 ministere după comasarea unor portofolii, iar numele a şapte posibili miniştri sunt deja vehiculate în partidul care a iniţiat moţiunea de cenzură împotriva Guvernului PSD.

După consultările dintre preşedintele Klaus Iohannis şi liderii partidelor parlamentare, propunerea actuală de premier înaintată de PNL, Ludovic Orban, ar putea fi cea aleasă pentru a conduce un nou Guvern compus din 16 ministere, au declarat surse politice, pentru MEDIAFAX.

Ministerul de Externe ar urma să includă portofoliul Afacerilor Europene şi cel al Relaţiei cu Românii de Pretutindeni. Aici, ministrul propus ar putea fi Bogdan Aurescu, consilier prezidenţial pe politică externă şi fost ministru de Afaceri Externe.

Pentru Ministerul Dezvoltării, Robert Sighiartău, secretarul general al PNL, este una dintre cele mai discutate propuneri, conform surselor.

De asemenea, Florin Cîţu ar putea ajunge noul ministru al Finanţelor. Acesta este liderul senatorilor PNL şi a fost de mult luat în discuţie ca ministrul de Finanţe din umbră, fiind mereu un oponent al măsurilor luate de ministrul actual interimar al Finanţelor, Eugen Teodorovici. Acest minister ar putea fi comasat cu Ministerul Economiei, cel al Energiei, ministerul pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii, dar şi Turismul, au explicat sursele pentru MEDIAFAX.

La Ministerul Apărării un nume luat în calcul pentru a conduce portofoliul este Ovidiu Raeţchi, vicepreşedinte al Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor.

Ministerul Fondurilor Europene - Bogdan Glăvan, profesor universitar de economie.

Ministerul Muncii – Dan Vîlceanu, deputat PNL.

Ministerul Transporturilor – Lucian Bode, fost ministru al Economiei

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
GUVERN,
PNL,
MINIŞTRI

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.