Cum arată viaţa în ţara care şi-a redeschis economia: Prima zi de libertate GALERIE FOTO

Autor: Alex Ciutacu Postat la 28 aprilie 2020 562 afişări

După 33 de zile în care nu au putut să facă surf, să îşi bea cafelele cu lapte sau să îşi cumpere meniurile preferate din restaurante, neozeelandezi au ieşit din carantina naţională cu măsuri stricte joi, când businessurile care au găsit modalităţi de operare fără contact direct cu clienţii au avut voie să se redeschidă, potrivit Washington Post.

Cu toate acestea, o parte din măsurile de distanţare socială se menţin, întrucât ţara cu 5 milioane de locuitori încearcă să menţină succesul obţinut prin restricţiile impuse în lupta cu virusul.

Noua Zeelandă a început să relaxeze restricţiile şi a repornit 75% din economie, întrucât cetăţenilor li se permite acum să meargă la muncă, să petreacă mai mult timp afară şi să cumpere mâncare „la pachet” pentru prima dată după patru săptămâni, conform The Guardian.

VEZI AICI GALERIA FOTO 

Trecerea de la măsurile de nivelul 4 la cele de nivelul 3 a fost însoţită de avertismentul premierului Jacinda Ardern, care a clarificat faptul că Noua Zeelandă nu a eradicat încă virusul, dar lucrează în acest sens.

Luni, presa internaţională a titrat cu fast că Noua Zeelandă este prima ţară din lume care a eradicat Covid-19 în urma unor comentarii neclare lansate de guvern, ceea ce a determinat premierul ţării să clarifice a doua zi: „Eliminarea nu înseamnă zero cazuri, înseamnă zero toleranţă pentru cazuri”.

Transmiterea comunitară a încetat, însă continuă să apară cazuri izolate, ce vor continua să fie preocuparea principală până la descoperirea unui vaccin, a spus premierul.

Oamenii de ştiinţă lucrează la diferite variante ale vaccinului atât în Noua Zeelandă cât şi în alte zeci de laboratoare din întreaga lume, însă lansarea unui produs în masă este cel puţin la un an distanţă, a atras atenţia Ardern.

Dr. Ashley Bloomfield, directorul general pentru Sănătate, a spus că „eliminarea nu poate fi văzută ca reper temporal”, ci ca pe ceva pentru care trebuie să se lucreze în mod consistent.

„Nu am eradicat virusul. Dar am ajuns obţinut progresele pe care le vizam în drumul nostru spre eliminarea acestuia”, a spus dr. Bloomfield.

Epidemiologii care consultă guvernul în vederea realizării strategiei de eliminare au spus că virusul ar trebui privit ca pojarul, în cazul căruia orice caz care apare este tratat ca fiind unul periculos şi care cere un răspuns public puternic din partea sistemuui de sănătate – precum urmărirea cetăţenilor infectaţi prin tehnologie

Şcolile din întreaga ţară se vor redeschide, însă premierul a spus că se aşteaptă ca foarte puţini copii să participe fizic la cursuri, întrucât guvernul a sfătuit pe toată lumea care are posibilitate de a studia de acasă să continue cursurile online.

Drumurile şi şoselele sunt mai aglomerate şi o parte dintre cafenele şi restaurante s-au deschis, fie prin colaborarea cu aplicaţii de livrare, fie prin amplasarea unor mese în faţa locaţiei – pentru ca un client să îşi poată ridica mâncarea şi cafelele fără să intre în contact direct cu angajaţii.

Cozile la fast-food-uri precum McDonald`s au început să se formeze încă de la răsărit, iar businessurile care livrează pizza precum Dominos s-au văzut nevoite să mai caute mii de angajaţi pentru a putea face faţă cererii.

„Este greu de explicat cât de bun este acest gust” a scris Christopher Bishop, membru al parlamentului, pe Twitter, postând o fotografie cu un pahar de la o cafenea.

Noua Zeelandă a raportat 1.122 de cazuri de îmbolnăvire cu Covid-19, dintre care au decedat 19 persoane. Circa 82% dintre cazurile confirmate s-au vindecat, iar nouă sunt trataţi în spita.

„Putem spune cu încredere că nu avem transmitere comunitară în Noua Zeelandă. Provocarea este să menţinem acest lucru”, a spus premierul ţării.

Noua Zeelandă menţine totuşi o parte din măsurile de distanţare socială, întrucât mall-urile, pub-urile, frizeriile şi alte magazine rămân închise pentru încă două săptămâni, cel puţin.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.