Cum justifică ministerul de Interne al Austriei votul împotriva României. Oficialul se plânge că actele juridice i-au fost puse pe masă peste noapte

Postat la 09 decembrie 2022 220 afişări

Cum justifică ministerul de Interne al Austriei votul împotriva României. Oficialul se plânge că actele juridice i-au fost puse pe masă peste noapte

Ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner, a încercat să explice de ce a votat împotriva intrării României în Schengen, invocând vicii de procedură.

Karner a folosit vechea placă, una pe care forurile europene au tot demontat-o. A susţinut în continuare teza celor 100.000 de migranţi ilegali care au intrat pe teritoriul Austriei, scrie publicaţia Der Standard.

Oficialul n-a dorit să stea de vorbă cu presa din România, după ce a ieşit din sala în care a dat votul „contra”.

„Am votat împotriva admiterii Bulgariei şi României în acest moment. Pentru că Schengen nu funcţionează în acest moment, altfel nu am avea 75.000 de migranţi neînregistraţi în Austria. Şi am sugerat amânarea aderării şi votarea din nou în septembrie, de exemplu. După această fază poţi spune: s-a întâmplat ceva, au fost implementate măsurile pe care Comisia Europeană le-a anunţat? Hârtia are răbdare, acţiunea este importantă”, a spus Karner, pentru sursa citată.

„Şi eu sunt supărat”

Întrebat cum comentează supărarea românilor după acest vot, în condiţiile în care doar un mic procentaj din imigranţii ilegali ajunge în Austria prin România, Karner a răspuns: „Şi eu sunt supărat”.

„Anume pe procedură, pentru că actele juridice au fost puse pe masă practic peste noapte. De mai bine de un deceniu s-a discutat că Schengen ar trebui extins. Şi acum vine brusc, fără a pregăti populaţia pentru ceea ce va aduce această extindere: E mai multă siguranţă? Sau există plusuri şi minusuri să-ţi asumi riscul?”, a spus el.

Karner a negat că votul său ar avea vreo legătură cu campania electorală pentru alegerile regionale, care vor avea loc în 29 ianuarie.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
austria,
vot,
acte

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.