Cum ne pregătim de criză. Dacian Badea, Fermele Ecologice Silvania: Acum ne rămâne doar să ne îmbunătăţim productivitatea
Dacian Badea, preşedintele Fermelor Ecologice Silvania, o cooperativă din judeţul Sălaj, spune că în această perioadă de criză soluţia care le rămâne companiilor este să mărească productivitatea echipelor.
Dacian Badea, preşedintele Fermelor Ecologice Silvania, o cooperativă din judeţul Sălaj, spune că în această perioadă de criză soluţia care le rămâne companiilor este să mărească productivitatea echipelor.
„Sigur, se poate face asta în mai multe feluri, de la instruirea personalului la îmbunătăţirea managementului, la eliminarea risipei, dezvoltarea unei culturi organizaţionale mai bune. Probabil că aici am putea aduce cea mai mare contribuţie. Altfel, suntem supuşi ca toţi ceilalţi unei presiuni a creşterii preţurilor la utilităţi, la materiile prime, şi unei greutăţi în a transmite aceste creşteri în preţul final plătit de consumator. Toţi ne confruntăm cu aceleaşi probleme şi ce-ţi rămâne de făcut e să-ţi îmbunătăţeşti productivitatea“, este de părere Dacian Badea.
Cooperativa este formată din fermieri din şase localităţi situate în judeţul Sălaj, care cultivă 2.200 de hectare de teren certificat ecologic cu cereale şi legume şi cresc circa 1.500 de vaci de lapte.
În prezent, cooperativa are o producţie de peste 15.000 de litri de lapte ecologic pe zi. O parte din lapte este procesat şi comercializat sub brandul Bioforia sub formă de unt, telemea, brânză proaspătă şi smântână şi va aduce în piaţă şi chefir, sana sau lapte bătut.
Cooperativa Fermele Ecologice Silvania este prezentă cu brandul Bioforia, uleiuri şi lactate în marile lanţuri de magazine precum Mega Image, Kaufland, Cora, dar doreşte să îşi extindă prezenţa.
Produsele companiei se găsesc în principal în Bucureşti şi în nordul Transilvaniei.
Cooperativa a fost înfiinţată în 2017, iar acum este o companie cu un lanţ agroalimentar integrat, reuşind să facă de la producţia de cereale până la produsul finit.
În 2021, Fermele Ecologice Silvania au realizat o cifră de afaceri de aproape 25 de milioane de lei lei, în creştere de la 23,6 mil. lei în 2020, iar pentru 2022 estimează venituri de la 40,7 mil. lei.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro