Cum s-a îmbogăţit această femeie învingând bărbaţii la propriul lor joc

Autor: Florin Casota Postat la 08 decembrie 2016 426 afişări

Cum s-a îmbogăţit această femeie învingând bărbaţii la propriul lor joc

Cathy "Cat" Hulbert este cunoscută în lumea poker-ului şi a gamblingului şi chiar a fost numită de Game Show Network ca fiind "cea mai bună femeie parior de pe Pământ". De asemenea, a fost prima femeie care a devenit jucătoare profesionistă de blackjack.

În timpul facultăţii Hulbert obişnuia să joace cărţi şi acolo şi-a dezvoltat abilităţile. Astfel şi-a folosit talentul pentru a-şi finanţa studiile. Imediat după absolvire a început să lucreze la New York State Senate însărcită să redacteze rapoarte fiscale, apoi a trecut la oficiul de presă al instituţiei. Totuşi, simţea că munca nu i se potrivea, aşa că a renunţat şi a decis să se mute la Las Vegas în încercarea de a deveni o jucătoare profesionistă de poker. I-a luat 15 zile să ajungă acolo şi a cheltuit 1600 de dolari. S-a angajat imediat ca un dealer la o masă de blackjack unde a observat un comportament al unuia dintre pariori. Acesta făcea parte din echipa "The Czechs" care se ocupau cu număratul cărţilor la jocurile de blackjack.

Cathy a fost fascinată şi a devenit membru al echipei între 1960 şi 1970. Perioadă când a  câştigat sume importante, dar a fost prinsă şi i-a fost interzisă intrarea în 150 de cazinouri din întreaga lume. De asemenea, a fost arestată de 50 de ori încercând să intre în cazinouri. A călătorit mult prin Europa pentru a putea juca blackjack, dar stilul de viaţă a obosit-o.A trebuit să se reprofileze.

A jucat o perioadă la sloturi, dar acolo nu erau foarte mulţi bani şi s-a întors la poker. A jucat timp de trei ani fără să realizeze ceva memorabil, apoi i-a întâlnit în 1986 pe David Heyden şi Rick Greider, doi dintre cei mai buni jucători de poker Texas Holdem (7 carti). A învâţat foarte multe de la ei şi tot atunci şi-a dat seama ce uşor pot fi manipulaţi bărbaţii. A fost singura femeie inclusă în clasamentul celor mai buni jucători de poker din lume şi chiar a obţinut premiul prestigios, World Series of Poker Bracelet în 1993.

"Jucam poker cinci zile pe săptămână şi aveam un weekend normal. Ajungeam la cazino pe la 12 şi, dacă pierdeam, nu plecam mai târziu de 8 seara", mărturiseşte ea. "E foarte greu să te ridici de la masă când pierzi, sper să mai joci puţin până când măcar ajungi pe zero, dar niciodată nu se întâmplă."

A scris şi o carte numită "Outplaying the Boys: Poker Tips for Competitive Women", adresată femeilor, prin intermediul căreia oferă sfaturi care le-ar putea ajuta să învingă bărbaţii la poker. Ea a declarat pentru BBC că " dacă eşti frumoasă bărbaţii vor fi distraşi de frumuseţea ta şi se vor gândi la moduri prin care vor putea să se culce cu tine, iar asta ar putea fi un avantaj pentru tine". Ea a mai spus că unele femei pot apela la natura paternală a bărbaţilor, însă "eu am aură arogantă. La mine nu a funcţionat. Dacă un bărbat nu vede o frică în ochii unei femei atunci asta p sa-l înnebunească şi dorinţa lui de a te învinge devine şi mai mare".

"Cred cu tărie că femeile sunt mai bune la poker decât bărbaţii. Au firi mai predispuse la reflecţie, sunt mai intuitive şi femeile au mai multe "paravane" la dispoziţie", mai spune ea. 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
barbati,
victorie,
joc,
poker,
refuz,
femei,
carti,
femeie,
incercare,
numire,
timp

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.