Când sunt întrebaţi unde vor să lucreze, în toate sondajele, tinerii, noua generaţie pun pe primul loc multinaţionalele, pe locul doi este statul sau companiile de stat, iar de abia pe locul trei sunt companiile româneşti.

Percepţia dar şi realitatea este că multinaţionalele plătesc mai bine, oferă un mediu de lucru curat cu beneficii în spate, aduc cursuri de pregătire, plus ca au un brand internaţional, ceea ce contează într-un CV.

Statul, prin administraţia publică şi instituţiile de stat oferă salarii bune, de multe ori chiar peste multinaţionale, asigură siguranţa locului de muncă, programul este fix, nu este presiunea rezultatelor, plus că poţi să ieşi la pensie de la stat fara niciun fel de problemă. La fel este şi la companiile de stat.

Firmele antreprenoriale româneşti vin pe locul trei în preferinţele tinerilor. De multe ori tinerii nici nu iau în considerare să lucreze într-o firmă românească mai ales dacă are particula SRL, nu îi interesează să vadă cum este acolo nici măcar în practică, nu vin la discuţii şi nici măcar nu ajung să vadă care este nivelul salarial, chiar dacă în ultimul deceniu firmele româneşti au majorat salariile şi de multe ori salariile de intrare si de middle management sunt peste cele din multinaţionale.

Săptămâna trecută, joi, la conferinţa de la Craiova „ZF Investiţi în România” realizată împreună cu CEC Bank, Mihai Anghel, proprietarul Cerealcom Dolj şi unul dintre cei mai mari agricultori ai României, a răbufnit: Cum să îşi dorească tinerii să vină să lucreze la noi, dacă antreprenorii, patronii români şi cei care ne-am asumat să facem o activitate economică privată suntem văzuţi şi promovaţi ca fiind hoţi şi tot timpul li se induce acest lucru.

Stefan Cherciu, proprietarul companiei care produce feresterele QFort, una dintre cele mai mari din Craiova şi care a ajuns cu aceste ferestre în top trei jucători din Italia, este şi mai dur: Tot timpul ni s-a spus de către cei care ne-au condus, de străinii care ne conduc că suntem proşti şi hoţi, iar acum vedem acest rezultat, tinerii nu vor să lucreze la noi.

El spune că în Polonia tinerii preferă în primul rând să lucreze la companiile poloneze şi după aia vin multinaţionalele, companiile străine.

Noi suntem niste proşti care muncim, care dăm de lucru, care plătim taxe şi impozite şi care facem şi profit, spune el.

Mihai Anghel, merge mai departe şi crede că asupra spiritului românesc se desfăşoară practic un genocid, iar învăţământul şi cultura sunt la pământ. Spre exemplu, menţionează el, cum poate şcoala să susţină economia daca ceea ce se predă copiilor este ceea ce "învăţam eu acum 50 de ani". Învăţământul academic a scăzut foarte mult, iar tinerilor li se dă un carton cu iluzia că ştiu ceva, ca s-au pregătit pentru ceva.

Stefan Cherciu spune că tinerilor de astăzi de 17-18 ani li se oferă 700-800 de euro pe lună şi tot nu vor să vină la muncă. El dă ca exemplu programul de şcoală duală unde din peste 100 de copiii pe care i-a avut in companie, în final au ramas doar câţiva.

Iar tot acest lucru vine din faptul cum este promovată cultura muncii.

Pe lângă imaginea pe care o au patronii români în societate, companiile româneşti trebuie să se lupte cu administraţia, cu birocraţia fanariotă centrală şi locală, cu schimbările continue de legislaţie şi nu în ultimul rând cu clasa politică românească, care nu este în stare să facă un proiect pentru România, să arate o direcţie unde vrem să mergem cu mijloacele pe care le avem şi trebuie să ajungem.

Cătălin Stroe, proprietarul Ruris, un producător român de echipamente agricole spune: Toţi antreprenorii români avem câte o provocare nouă în fiecare zi, legislaţia se schimbă, ni se promite că avem un drum care să lege Constanţa de Craiova care nu se mai întâmplă. Nu avem nicio direcţie în care să ne ducem.

Deşi dobânzile au crescut, ceea ce pune o presiune pe companii, principala problemă a antreprenorilor români nu este neaparat legată de costul sau accesul la finanţare, ci de forţa de muncă, de disponibilitatea multor tineri de a dori să muncească. Bineînţeles că salariul este o problemă, mai ales că piaţa forţei de muncă nu mai este natională, ci internaţională, dar nici statul nu susţine companiile să plătească mai bine prin scăderea fiscalităţii pe forţa de muncă.

Până una alta, această criză vine cu un paradox: economia şi business-urile sunt afectate de creşterea preţurilor, de explozia preţurilor la energie, de inflaţie, de scăderea puterii de cumpărare a populaţiei, dar piaţa muncii nu este deloc afectată, ci dimpotrivă companiile vor să angajeze oameni şi nu au de unde sa îi ia.

În România sunt 5 milioane de angajaţi oficial, cu acte, din care 2,6 milioane lucrează pentru companiile antreprenoriale româneşti.

Conform estimărilor sunt 2 milione de români, care ar putea să munceasca dar nu se regăsesc nicăieri pe piaţa oficială a muncii.

Businessul din România este extrem de polarizat: 50% din cifra de afaceri este realizată de companiile româneşti – micro, mici, mijlocii şi mari, iar 50% este realizată de companiile multinaţionale. Firmele româneşti raportează o marjă de profit de 9%, faţă de 4% cât raportează multinaţionalele.