Cum se făcea şcoală în România în perioada interbelică? „Noi acum nu ştim să comunicăm. Şi când comunicăm, comunicăm într-o limbă care seamănă cu româna, vag, aşa”
Ştiaţi că în perioada interbelică aproape 100% din cetăţenii care terminau studiile peste hotare se întorceau în ţară pentru a aplica cele învăţate în străinătate? Dacă în zilele noastre majoritatea din tinerii români îşi doresc o viaţă prosperă în afara ţării, atunci acum un secol în urmă scopul era cu totul invers.
Un material excepţional despre străbunicii noştri care odată ce au învăţat de la străini s-au întors la ei acasă. De ce într-o sută de ani valorile românilor s-au schimbat atât de mult?
În perioada interbelică criteriile după care erau evaluaţi elevii erau cu totul altele decât cele din zilele noastre: spiritul de camaraderie, sârguinţa, voioşia, sensibilitatea şi onestitatea, calităţi care determină caracterul unui om şi pe care se punea mare preţ, potrivit digi24.ro.
Georgeta Filiti, istoric: „Erau evaluaţi cu grijă şi bunătate. E o relaţie relaxată între profesor şi elevi. Se iau în seamnă spriritul iscoditor, bunătatea.”
Nicolae Manolescu, critic literar: „E un pic naivă, dacă vreţi, şcoala interbelică. Dar este deosebită faţă de cea de acum, dintr-un punct de vedere care mi se pare esenţial: ea era bazată pe disciplinele formatoare. Nu pe specialităţi!”
După Marea Unire, educaţia a fost ridicată la rang de politică de stat. Şcoala a devenit un instrument de construcţie a naţiunii. Respectul pentru învăţământ, pentru oamenii cu carte era evident. 98% din tinerii care plecau la studii în străinătate reveneau în ţară.
Elena Muşat, arhivele nationale ale României: „În perioada interbelică(..) statul investeşte masiv în educaţie. Ministerul instrucţiunii şi apoi Ministerul Educaţiei publice ajung să aibă un buget anual de12 până la 16%, ceea ce astăzi pare fabulos. Însă(..) miza era mare- învăţământul şi cultura reprezentau două componente care(>>) aveau menirea să consolideze ideea de naţiune.”
Georgeta Filiti, istoric: „Statul a găsit bani să clădească 1.000 de şcoli, în primul rând în mediul sătesc.”
Elena Muşat: „Acolo existau deficienţe mai mari. Se înfiinţează şcoli normale. Se pune accent pe formarea învăţătorilor (..) astfel încât ei să fie pregătiţi să predea copiilor conţinut coerent şi adaptat cerinţelor societăţii respective.”