Departe de linia frontului, milioane de ruşi au îndurat greul represiunilor politice profunde, şocul sancţiunile economice drastice şi incertitudinea cu privire la viitor, scrie The Moscow Times.

S-au făcut trei ani de când Kremlinul şi-a lansat invazia pe scară largă în Ucraina, care era deja în război din 2014 cu forţele separatiste susţinute de Moscova în Donbas, în est. În trei ani, invazia a costat Ucraina peste 100 de miliarde de dolari în distrugeri provocate infrastructurii, vieţile a peste 11.973 de civili – inclusiv 622 de copii – şi zeci de mii de soldaţi morţi şi răniţi. În Rusia, cicatricile războiului s-ar putea să nu fie la fel de vizibile în afara regiunilor de graniţă precum Belgorod şi Kursk, unde s-a extins frontul.

Cu toate acestea, războiul Rusiei a luat şi  zeci de mii de vieţi ale propriilor soldaţi şi civili - şi alte milioane de ruşi obişnuiţi au îndurat greul represiunii politice adânci şi sancţiunile economice ample. Cel puţin 95.000 de militari ruşi au fost confirmaţi ca ucişi de la începutul invaziei, potrivit unei numărători independente a victimelor de război efectuate de serviciul rusesc al BBC şi Mediazona, numărul real fiind în general considerat a fi mult mai mare.

„De când a început operaţiunea militară specială, nu mai simt că îmi mai trăiesc viaţa, ci că doar exist pe această lume.

Mi-am pierdut singurul fiu în război. Le am de îngrijit pe fiicele mele, aşa că trebuie să trăiesc în continuare şi să merg la muncă”, a povestit o femeie de vârstă mijlocie din republica Tiva, de la graniţa cu Mongolia. „Soţul meu a început să bea mult după moartea fiului nostru, dar s-a oprit după ce am încercat o dată să-mi iau viaţa. Desigur, nu le-am spus nimic din toate astea oamenilor din jurul meu – deseori plâng când nu este nimeni prin preajmă”, a spus ea pentru The Moscow Times. Încă din primul an de război, Tiva a fost constant regiunea cu cel mai mare număr de pierderi de război la 10.000 de bărbaţi în vârstă de muncă, potrivit statisticilor furnizate de Maria Viuşkova, principalul expert în pierderi de război indigene şi regionale.

O republică cu o populaţie de puţin peste 336.000 de locuitori, pierderile totale ale Tivei confirmate se ridică la 948 de persoane. „Există multe înmormântări aici şi există mult mai mult beţie şi comportament agresiv la bărbaţi – aşa aleg oamenii să-şi exprime durerea şi nemulţumirea”, a spus femeia din Tivan. Pe linia frontului, forţele ruse au avansat recent în regiunile Doneţk şi Harkov din Ucraina, potrivit Institutului pentru Studiul Războiului din SUA.

Sprijinul popular pentru forţele armate în rândul cetăţenilor ruşi rămâne ridicat la 78% – cu 43% susţinând „cu hotărâre” şi 35% susţinând „oarecum” armata – conform unui sondaj realizat în februarie de firma  independentă de cercetare a pieţei Levada Center. Doar 15% dintre respondenţi au spus că nu susţin acţiunile armatei ruse în Ucraina. „Societatea a dezvoltat cerere pentru un patriotism sănătos – a devenit nepotrivit pentru ea să exprime negativitate faţă de simbolurile militare sau naţionale, ceea ce este frumos”, a declarat un militar rus pentru The Moscow Times. Dar pentru ruşii care au fost martori la cum războiul a pătruns dincolo de graniţele ţării lor, imaginea nu mai este una idilică. Zeci de aşezări din regiunea Kursk a Rusiei, care se învecinează cu Ucraina, sunt sub controlul Kievului din august anul trecut.

Din cifrele oferite de rude se estimează că aproximativ 3.000 de persoane locuiesc încă în aceste zone. Localnicii spun că autorităţile nu fac nimic pentru a-i sprijini pe cei rămaşi în urmă, în ciuda cererilor repetate de ajutor şi a eforturilor de a ajunge la canalele oficiale. „Există un resentiment profund şi în creştere faţă de autorităţi”, a declarat o femeie din regiunea Kursk ai cărei părinţi sunt dispăruţi pe teritoriul ocupat de soldaţii armatei ucrainene. „Cerem ca cei dragi să fie evacuaţi de acolo. Dar nu înţelegem de ce nimeni nu face niciun efort pentru a-i scoate”, a spus ea.

Cel puţin 95.000 de militari ruşi au fost confirmaţi ca ucişi de la începutul invaziei, potrivit unei numărători independente a victimelor de război efectuate de serviciul rusesc al BBC şi Mediazona, numărul real fiind în general considerat a fi mult mai mare.

Tragedia Başkir. La trei ani de la invazia pe scară largă a Ucrainei, republica Başkortostan din Munţii Urali şi-a consolidat poziţia de lider la numărul pierderilor din război, cu 4.156 de morţi confirmate până în februarie. În timp ce străzile capitalei, Ufa, sunt împodobite cu panouri publicitare prorăzboi şi pancarte cu însemnele „V” şi „Z”, propaganda de război este mai puţin vizibilă în numeroasele oraşe şi sate mici în care trăieşte cea mai mare parte a populaţiei regiunii. „Un sat este o lume diferită în comparaţie cu oraşul… Oamenii au alte probleme şi griji, dar încă vorbesc mult despre război”, a spus Altinai, venit dintr-un sat din districtul Baimak din sud-estul Başkortostanului. „La adunările de ceai (o tradiţie socială printre başkirii indigeni), oamenii discută câte autobuze cu sicrie au văzut sosind, ai cui sunt fiii ucişi sau duşi pe front, îşi amintesc cum soldaţii care s-au întors pentru o perioadă scurtă de timp lasă femei violate în sate… Există multe dintre aceste poveşti”, a spus Altinai pentru The Moscow Times. Lipsa oportunităţilor de venituri stabile la domiciliu îi obligă pe mulţi bărbaţi din satele din Başkir să preia muncă de rotaţie la exploatările de petrol şi gaze din nordul Rusiei şi Siberia. De la începutul războiului, plata promisă de 1,5 milioane de ruble (15.400 de dolari) pentru semnarea unui contract militar a făcut din înrolare o altă opţiune atractivă pentru a câştiga bani. „Ar putea să sune foarte dur, dar cred că acum bărbaţii din satul nostru au doar două moduri de a-şi câştiga 

exi­s­tenţa: războiul şi munca sezonieră”, a spus Altinai. „Absenţa soţilor înseamnă şi mai multă muncă pentru femei. Viaţa în sat necesită multă muncă fizică şi este greu de susţinut fără bărbaţi.” În ianuarie anul trecut, Baimak, capitala districtului Başkir cu acelaşi nume, a devenit epicentrul unora dintre cele mai mari proteste din Rusia de când a început războiul. Totul a început când câteva mii de oameni au protestat împotriva încarcerării celebrului activist indigen Faiil Alsinov. Protestele din Baimak au fost urmate de arestări ample ale activiştilor, deschizându-se astfel calea pentru cel mai mare proces politic din istoria modernă a Rusiei. Acest lucru a însemnat că şi mai mulţi oameni apţi de muncă au fost duşi nu la război, ci la închisoare. „Pentru săteni, 80 de persoane arestate înseamnă că o cunoştinţă a cuiva sau un prieten al unui prieten este cu siguranţă în închisoare”, a explicat Altinai. „Oamenii sunt devastaţi, desigur, dar continuă să-şi trăiască viaţa”, a adăugat ea. „Într-un sat, pur şi simplu nu poţi supravieţui alt­fel. Nu poţi să stai întins în pat şi deprimat, trebuie să te trezeşti în fiecare dimineaţă să dai de mâncare la vaci şi să te ocupi de treburi prin casă.”

Se fac presiuni şi planuri pentru pace în Ucraina. Ruşii obişnuiţi au exprimat reacţii mixte la veşti, cu speranţe pentru oprirea vărsării de sânge, dar cu îndoieli cu privire la faptul că discuţiile vor aduce pace durabilă sau vor îmbunătăţi viaţa acasă.

Dar „Toată lumea tace”. Ce se întâmplă în Başkortostan nu este ceva anormal pentru regiunile şi oraşele Rusiei când vine vorba de represiuni catalizate de război. În încercarea Kremlinului de a promova „valorile tradiţionale”, autorităţile ruse şi-au intensificat represiunea împotriva comunităţii LGBTQĂ, scoţând-o în afara legii ca fiind „extremistă” şi împingând multe spaţii queer în subteran sau forţându-le să se închidă complet. „S-au schimbat multe de când a început războiul”, a declarat un membru al comunităţii LGBTQĂ din Moscova pentru The Moscow Times. „Multe cluburi, în special cluburi gay şi de petreceri cu tente sexuale, fie s-au ascuns mai adânc, fie au dispărut cu totul.” Luna aceasta, raportorul special al ONU pentru situaţia drepturilor omului din Rusia a tras un semnal de alarmă cu privire la soarta celor „peste 2.000 de prizonieri politic” din închisorile ruseşti. Ea a spus că opt persoane au murit în închisoare în 2024 şi a identificat cel puţin 120 în „pericol iminent”, spunând că deţinuţii ar trebui eliberaţi imediat din cauza stării de sănătate. Frica de a se confrunta cu consecinţe grave pentru exprimarea disidenţei s-a strecurat aparent în toate spaţiile publice, intimitatea propriei case rămânând singurul refugiu pentru mulţi – un ecou al erei sovietice. „Mulţi oameni au devenit mai închişi de când a început războiul; nu mai poţi vorbi ca înainte”, a spus un bărbat de vârstă mijlocie din republica Tiva. „Înainte de război, puteai să discuţi cu persoana care stătea lângă tine la coadă pentru o consultaţie la un spital local, dar acum toată lumea rămâne tăcută”, a spus el.

De la începutul războiului, plata promisă de 1,5 milioane de ruble (15.400 de dolari) pentru semnarea unui contract militar a făcut din înrolare o altă opţiune atractivă pentru a câştiga bani.

Distrugerea economică. Când preşedintele Vladimir Putin a ordonat trupelor să intre în Ucraina, mulţi experţi au prezis că economia rusă se va prăbuşi nu după mult timp, mai ales după ce ţara a fost lovită cu sancţiuni occidentale. Deşi acest lucru nu s-a întâmplat, Rusia a înregistrat anul trecut cel mai mare deficit bugetar de la începutul războiului, iar fondul pentru zile negre al ţării a secat cu 57%. Cu toate acestea, analiştii spun că Kremlinul are încă suficiente resurse pentru a-şi susţine cheltuielile de război cel puţin anul acesta. Cheltuielile pentru apărare şi armată, care au crescut cu peste 100% între 2021 şi 2024, se estimează că reprezintă acum aproximativ 40% din totalul cheltuielilor federale ale Rusiei. Aceste lucruri, adăugate reticenţei Moscovei de a tăia adânc bugetul  programelor sociale şi de altă natură, au însemnat că cheltuielile ţării au crescut cu 62% între 2021 şi 2024. Inflaţia preţurilor de consum (IPC) a scăpat de sub control în Rusia şi a crescut la 9,5% an la an în decembrie, cu inflaţia alimentară sărind la 11,1% de la 9,9% în noiembrie. Creşterea preţurilor alimentelor poate fi considerat singurul impact al războiului pe care aproape toţi ruşii îl simt. „Preţurile alimentelor şi carburanţilor în republica noastră au fost întotdeauna mai mari decât în regiunile învecinate, aşa că nu am simţit imediat cât de mult au crescut preţurile”, a spus bărbatul din Tiva. „Dar la şase luni de la începutul războiului am observat primul semn de inflaţie – piesele auto au devenit mai scumpe. Acum orice costă... de cinci ori mai mult decât înainte de război”, a spus omul. Se fac presiuni şi planuri pentru pace în Ucraina. Ruşii obişnuiţi au exprimat reacţii mixte la veşti, cu speranţe pentru oprirea vărsării de sânge, dar cu îndoieli cu privire la faptul că discuţiile vor aduce pace durabilă sau vor îmbunătăţi viaţa acasă. În conversaţiile cu The Moscow Times, unii au ridicat întrebări despre ce se va întâmpla atunci când zeci de mii de veterani de război ruşi revin la viaţa civilă şi au spus că se tem că asta va duce la o creştere a infracţiunilor violente, a violenţei domestice şi a agresiunilor sexuale. În timp ce unii soldaţi s-au plâns de lipsa de sprijin pentru reintegrarea în societate după serviciu, un militar care a vorbit cu The Moscow Times a spus că procesul funcţionează bine. „Există programe bune pentru a-i ajuta pe veteranii militari să-şi găsească locuri de muncă în diferite industrii, iar ei chiar lucrează – o mulţime de cunoscuţi care au fost lăsaţi la vatră din motive de sănătate sunt acum angajaţi în poziţii bune, cu salarii decente sau primesc educaţie gratuită”, a spus el. Dar, în cea mai mare parte, oamenii din Rusia par că vor să se pună capăt luptelor, dar nu au speranţă pentru un viitor mai bun. „Sper că, dacă vor avea loc negocierile de pace, vor înceta să ne mai ia bărbaţii la război. Vreau ca toate acestea să se termine cât mai curând posibil. Am rămas deja atât de puţini tivani, iar acest război a luat viaţile mult mai multor oameni”, a spus femeia din Tiva. „Dar nimic nu se va schimba în viaţa mea şi aici în Tiva”, a mai zis ea. „Lucrurile se pot înrăutăţi.” 

Traducere şi adaptare: Bogdan Cojocaru