Cum va despăgubi Tarom pasagerii afectaţi de anularea zborurilor de luni

Autor: Andreea Tobias Postat la 09 iulie 2024 26 afişări

ANPC a chemat conducerea TAROM la discuţii, pentru a vedea modalităţile concrete prin care pasagerii afectaţi de aceste anulări vor fi despăgubiţi. Luni, zeci de zboruri au fost anulate.

Cum va despăgubi Tarom pasagerii afectaţi de anularea zborurilor de luni

Din discuţie a reieşit că, în urma evenimentelor de luni, compania va despăgubi toţi pasagerii care au cumpărat bilete direct de la companie şi care depun cerere de rambursare a compensaţiilor, conform legii.

Conform Regulamentului european 261/2004, compensaţiile la care consumatorii au dreptul, în urma anulării zborurilor sunt:

- 250 euro pentru toate zborurile de 1 500 kilometri sau mai puţin

- 400 euro pentru toate zborurile intracomunitare de peste 1 500 kilometri şi pentru toate zborurile cuprinse între 1 500 şi 3 500 kilometri

- 600 euro pentru toate zborurile care nu intră sub incidenţa literei (a) sau (b).

Pentru stabilirea distanţei se ia în considerare ultima destinaţie unde pasagerul urmează să sosească după ora prevăzută datorită refuzului la îmbarcare sau anulării zborului.

Pentru soluţionarea situaţiei create, ANPC recomandă:

- pasagerii trebuie să păstreze şi să pună la dispoziţie bonurile/facturile prin care au achiziţionat cazare, transport, obiecte de minimă necesitate, în perioada în care zborul a fost anulat şi până la rerutare

- pentru a primi compensaţii, în urma anulării curselor din data de 8.07.2024, consumatorii care au achiziţionat bilete direct de la TAROM, trebuie să se adreseze companiei printr-un e-mail, în care să prezinte biletul de avion care să demonstreze că era pasager al cursei anulate, dispoziţie bonurile/facturile prin care au achiziţionat cazare, transport, obiecte de minimă necesitate, în perioada în care zborul a fost anulat, până la rerutare, precum şi numărul contului în care să i se poată plăti compensaţia financiară

- pasagerii care au achiziţionat bilete prin intermediul altor companii trebuie să se adreseze acestora, prin e-mail, iar în cazul în care nu li se oferă o soluţionare, pot depune o reclamaţie pe site-ul ANPC, pentru companiile din România sau pe site-ul Centrului European al Consumatorilor, penru firmele care au sediul în Uniunea Europeană, ale căror servicii sunt gratuite pentru consumatori.

În cazul reclamaţiilor depuse la companii private cu privire la cererea de compensaţii, aceste servicii sunt contra cost.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
anpc,
tarom,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.