Cum vede şeful celei mai mari bănci din România criza actuală faţă de 2008-2009: Mergem pe gheaţă subţire, aşa că mergem cu paşi mici, de pinguin

Autor: Roxana Rosu Postat la 30 iunie 2022 133 afişări

Cum vede şeful celei mai mari bănci din România criza actuală faţă de 2008-2009: Mergem pe gheaţă subţire, aşa că mergem cu paşi mici, de pinguin

Conjunctura economică şi geopolitică din prezent este mai fluidă faţă de criza din 2008-2009, dar şi băncile şi companiile şi-au învăţat lecţiile şi ştiu să se adapteze mai bine, spune Omer Tetik, CEO Banca Transilvania.

”Avem lichiditate mai mare în sectorul bancar. Provocările vin acum din multe părţi, din geopolitică, economie, din tehnologie, vorbim de cyber security, e şi un război aproape de noi. Ne poziţionăm, ne adaptăm. Mergem pe gheaţă subţire, aşa că mergem cu paşi mici, de pinguin”.

Omer Tetik se află la conducerea Băncii Transilvania de 9 ani, perioadă în care banca a făcut o serie de achiziţii, ajungând pe primul loc în topul sectorului bancar. ”Suntem un business fondat de antreprenori locali şi chiar dacă suntem într-un sector foarte reglementat ne-a ajutat să fim flexibil şi să avem o înţelegere mai bună a pieţei şi a realităţilor locale”, a menţionat Tetik în conferinţa ZF Cei Mai Mari Jucători din Economie.

Dacă ar fi să aleagă cea mai dificilă perioadă din mandatul lui, CEO BT aminteşte de criza din 2008-2009 şi perioada lungă de revenire, când banca a fost nevoită să facă o serie de restructurări. ”Am pierdut colegi şi situaţia de atunci a contribuit negativ la imaginea sectorului financiar-bancar. Dar cred că am îmbunătăţit imaginea în ultimii ani şi am arătat că facem parte din economie şi lucrăm impreună”.

În plus, BT a fost implicată ulterior în negocieri dificile, tensiuni, când a făcut achiziţii şi integrări.

”Cred că provocările care vin vor fi şi mai grele. În trecut eram criticaţi că suntem o generaţie răsfăţată, că ne plângem prea mult după criza din 2008-2009, că nu am avut pandemii sau războaie. Dar cred că acum ne-am dovedit rezilienţa, în ultimii 2 ani”.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.