Dan Vîlceanu este urmărit penal pentru că l-a agresat fizic pe Florin Roman
Procurorii au dispus urmărirea penală faţă de deputatul Dan Vîlceanu pentru ultraj, purtare abuzivă şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, după ce l-a agresat fizic pe Florin Roman „prin lovire cu corp dur şi zgâriere”.
„La data de 28 iunie 2024, procurorul de caz din cadrul Secţiei de urmărire penală a dispus prin ordonanţă efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de un deputat din Parlamentul României sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj, purtare abuzivă şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, iar în cursul zilei de astăzi (marţi - n.r.), suspectului i-au fost aduse la cunoştinţă faptele cercetate, încadrarea juridică data acestora, precum şi drepturile şi obligaţiile procesuale. Totodată, astăzi (marţi - n.r.) a fost pusă pusă în mişcare acţiunea penală pentru infracţiunile menţionate”, potrivit unui comunicat de presă al Parchetului General.
Potrivit procurorilor, „la data de 21.05.2024, ora 11:15, în timp ce se afla în plenul Camerei Deputaţilor, în Palatul Parlamentului, în exercitarea atribuţiilor de serviciu specifice funcţiei de deputat, inculpatul a adresat injurii şi a exercitat acte de violenţă asupra persoanei vătămate, şi acesta deputat în Parlamentul României, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu specifice funcţiei publice dată de mandatului constituţional de deputat al României, provocându-i acesteia leziuni traumatice, prin lovire cu corp dur şi zgâriere, ce necesită pentru vindecare un număr de 4-5 zile de îngrijiri medicale”.
„Totodată, inculpatul a adresat expresii jignitoare la adresa persoanei vătămate aducând atingeri grave demnităţii acesteia şi a tulburat ordinea şi liniştea publică prin generarea unor situaţii de insecuritate şi de teamă. Menţionăm că activitatea persoanei vătămate şi a inculpatului, în exercitarea funcţiei de demnitate publică, este reglementată de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor. Astfel, potrivit art. 25 din Legea nr. 96/2006, deputaţii beneficiază de protecţia autorităţii pe durata exercitării mandatului de parlamentar, fiind purtători ai autorităţi publice de stat, iar dispoziţiile art. 257 C.pen. li se aplică în mod corespunzător. Imunitatea parlamentară este limitată la opinii politice, respectiv pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului cu privire la care deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică. Deputaţii şi senatorii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, conform art. 23 din Legea nr. 96/2006, dar nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi ori arestaţi preventiv sau la domiciliu fără încuviinarea Camerei din care fac parte şi fără a se proceda la ascultarea lor„, se menţionează în finalul comunicatului.
Florin Roman a depus plângerea penală la Parchetul General, formulată pentru ultraj, agresiune şi loviri. Plângerea a fost însoţită de imagini video şi fotografii poze cu batista lui Roman.
Deputatul PNL Florin Roman afirmat că deputatul Dan Vîlceanu l-a agresat la ieşirea din sala de plen, „în mod golănesc, cu o lovitură cu genunchiul aplicată în zona nasului”. El a povestit că Vîlceanu a încercat să îl muşte şi l-a prins de gât.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro