Daniel Dăianu: Până la euro avem de apărat leul

Postat la 01 februarie 2019 56 afişări

A cere BNR să gestioneze dobânzile mici pe piaţă monetară asigurând totodată stabilitatea cursului nu este rezonabil, şi nu trebuie arătat cu degetul la rezerva considerabilă a băncii centrale, spune, într-un comentariu pe blog, economistul Daniel Dăianu, membru în CA al Băncii Naţionale.

Daniel Dăianu: Până la euro avem de apărat leul

Reproducem comentariul lui Daniel Dăianu:

„Există dezideratul conturat politic că, până la jumătatea deceniului ce vine, România să adere la zona euro (ZE); se aduc în acest sens argumente de ordin economic, politic şi geopolitic. Asemenea argumente se regăsesc în Raportul de fundamentare a aderării la ZE, care a fost elaborat sub îndrumarea Comisiei Naţionale formate la începutul anului trecut.

Aderarea la zona euro presupune o moneda naţională cât mai solidă, care să aibă rădăcini într-o economie robustă şi politici bine chibzuite. Este iluzoriu să credem că aderarea se poate face mizând pe clemenţă externă şi ignorând reguli de bună administrare a economiei, lecţii ale istoriei economice, ale crizei din ZE."

Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
daniel daianu,
aparat,
refuz
0 seconds of 1 minute, 7 secondsVolume 0%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
00:00
01:07
01:07
 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.

www.zf.ro
Impactul real al tarifelor preşedintelui Trump: La ce preţ ar putea ajunge un iPhone dacă tarifele rămân în picioare? Costurile urcă de până la 10 ori