Daniel Dines, IT-istul din Oneşti care conduce UiPath, pe locul 464 în topul Forbes al celor mai mari miliardari din lume, cu o avere de 6 mld. dolari. Ion Ţiriac, pe locul 1915

Autor: Liviu Popescu Postat la 22 aprilie 2021 70 afişări

Daniel Dines, IT-istul din Oneşti care conduce UiPath, pe locul 464 în topul Forbes al celor mai mari miliardari din lume, cu o avere de 6 mld. dolari. Ion Ţiriac, pe locul 1915

Daniel Dines, 49 de ani, cel care conduce UiPath fiind şi unul dintre fondatori, se poziţionează pe locul 464 în clasamentul Forbes al celor mai mai bogate persoane în anul 2021, cu o avere estimată de publicaţia americană la 6 miliarde de dolari în urma listării de ieri la New York a UiPath.

Doar doi români sunt incluşi pe lista Forbes a celor mai bogate persoane, Daniel  Dines şi Ion Ţiriac – pe locul 1915 cu o avere estimată la 1,7 miliarde de dolari. Spre comparaţie, primul loc este ocupat de Jeff Bezos, fondator al Amazon, cu o avere de 196 miliarde de dolari.

Pe 21 aprilie 2021 la bursa de la New York a intrat la tranzacţionare UiPath – primul unicorn românesc, valoarea de piaţă fiind stabilită de investitori la 37,7 miliarde de dolari la un preţ de 69 de dolari pe acţiune.

Spre comparaţie IPO-ul a fost închis la 56 de dolari. Astăzi, în premarket, la ora 11:00 ora României, acţiunile PATH au un plus de 3,6% la 71,5 dolari. Bursa americană va deschide şedinţa de tranzacţionare la 16:30.

 ​

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
avere,
forbes,
ion tiriac,
crestere,
miliardari,
onesti,
top

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.