Daniel Gross, Penny România: Am crescut mai repede decât piaţa pentru că am atras clienţi noi, într-un 2024 în care România a avut una dintre cele mai mari inflaţii din Europa
Lanţul de magazine Penny, activ pe segmentul de discount, va investi 120-150 mil. euro în România în 2025, suma fiind în linie cu cele din anii anteriori, după cum spune Daniel Gross, CEO al companiei.
♦ Retailerul e activ pe formatul de discount, având peste 400 de magazine în România ♦ Compania Rewe SRL, cea care operează businessul de retail, a închis 2023 cu afaceri de 8,3 mld. lei, plus 15% versus anul anterior.
Lanţul de magazine Penny, activ pe segmentul de discount, va investi 120-150 mil. euro în România în 2025, suma fiind în linie cu cele din anii anteriori, după cum spune Daniel Gross, CEO al companiei.
„Bugetul de investiţii pentru 2024 a fost de 150 mil. euro, cu 22 mil. euro peste nivelul anului anterior. În ceea ce priveşte investiţiile pentru 2025, putem spune că vor fi în linie cu sumele investite în ultimii ani.“
Retailerul are în plan să deschidă 35-40 de magazine în România în acest an, urmând totodată a încheia lucrările la cel de-al cincilea depozit logistic din ţară.
„În strategia noastră de business, ne-am planificat investiţii de 1 mld. euro până în 2030, cu scopul de a extinde reţeaua şi de a dezvolta competenţele logistice, la care se mai adaugă şi investiţiile în panouri fotovoltaice sau staţii noi de încărcare pentru maşini electrice.“
Expansiunea va fi în linie cu cea din ultimii ani, iar asta în contextul în care Penny vrea să atingă pragul de 600 de unităţi în România până la finalul deceniului, potrivit informaţiilor comunicate anterior.
„Planul nostru de investiţii, şi implicit planul de dezvoltare, este gândit cu câţiva ani în avans (de aceea lucrăm şi pe baza unei strategii de business stabilite până în 2029), astfel încât putem să estimăm în acest moment un număr de 35-40 de magazine deschise pe an.“
Cu acceleraţia la podea
Executivul adaugă că au existat în ultimii ani creşteri ale costurilor logistice, pe fondul contextului socioeconomic european şi internaţional.
„Faptul că strategia noastră de dezvoltare este gândită pe mai mulţi ani ne ajută să ne adaptăm în funcţie de provocările ce pot apărea la nivel economic şi nu numai.“
De altfel, în ultimii ani Penny a fost una dintre companiile care s-au extins cel mai alert şi, mai mult decât atât, a accelerat dezvoltarea mai degrabă decât să o frâneze.
„Am atins un prag important pentru noi – 400 de magazine PENNY în România - şi am închis anul 2024 cu 416 unităţi. Totodată, am extins centrul logistic de la Bacău şi am început construcţia la cel de-al cincilea depozit local, amplasat în Mihăileşti, judeţul Giurgiu. De asemenea, tot anul trecut am inaugurat magazinul autonom de pe bulevardul Iuliu Maniu.“
Este primul magazin autonom Penny din lume şi este un test şi pentru grup. Până acum, această unitate are rezultate peste aşteptările setate iniţial, spune Daniel Gross, fără a oferi cifre.
„Prin intermediul acestui nou concept, oferim clienţilor opţiunea de a plăti rapid şi simplu, fără interacţiune directă.“
În această unitate, clientul alege produse şi le pune direct în sacoşa proprie, articolele fiind scanate automat prin intermediul unui sistem de camere smart amplasate în magazin. Lista de cumpărături este verificată pentru acurateţe înainte de finalizarea plăţii. Procesul are la bază 5.000 de senzori amplasaţi pe tot parcursul traseului de cumpărături, au spus oficialii Penny la deschiderea magazinului. Tehnologia a fost realizată de grupul israelian Trigo.
Inflaţia trimite consumatorii către discounteri
Despre 2024, executivul român spune că a fost un an bun, în care businessul Penny a crescut. Compania Rewe România, cea care operează businessul de retail, a închis 2023 cu afaceri de 8,3 mld. lei, plus 15% versus anul anterior. „Anul 2024 a fost un an bun, am continuat să creştem din toate punctele de vedere – de la oameni, nivel de operaţiuni, management până la numărul de magazine. În termeni de business, în acest moment, putem confirma că am menţinut trendul ascendent şi în 2024.“
Executivul nu oferă cifre. El preciează însă că avansul a fost peste cel al pieţei. Iar vânzările de FMCG (bunuri de larg consum) au crescut cu 8% în 2024 versus anul anterior, după cum arată datele companiei de cercetare de piaţă NielsenIQ.
Vânzările Penny au avansat mai rapid şi pentru că într-un an marcat în continuare de inflaţie oamenii au migrat către discounteri. „Lăsăm în urmă încă un an în care România a avut una dintre cele mai mari rate ale inflaţiei din Europa, iar acesta este un indicator pe care îl urmărim cu atenţie, având în vedere specificul businessului nostru. Am transformat însă această provocare într-o ocazie de a înţelege mai bine nevoile consumatorilor. În aceste condiţii, am observat că tot mai mulţi români au decis să ne devină clienţi. Acest lucru se poate vedea şi în evoluţia mai bună decât piaţa, motivul principal fiind creşterea numărului de clienţi.“
Ce urmează?
Trendul ascendent va continua pentru Penny România, deşi 2025 nu se anunţă a fi un an uşor.
„Considerăm important tot contextul macroeconomic, e bine să ne uităm cu atenţie la evoluţia inflaţiei şi a costurilor în anul acesta. Noi, în postura de discounter, am reuşit să ne consolidăm cota de piaţă în aceste condiţii. Ne aşteptăm la o evoluţie care să urmeze trendul din ultimii ani, dar cu siguranţă nu va fi un an uşor.“
Românii îşi doresc, când vine vorba de shopping, prospeţime pentru legume, fructe, carne, produse de panificaţie, dar şi bunuri de tip convenience (mâncare gata preparată sau semi-preparată), iar asta datorită ritmului de viaţă mai alert, explică Daniel Gross.
„De asemenea, clienţii apreciază produsele cu provenienţă locală, în cazul nostru, produsele 3RO (cu ingredientul principal din România, ambalate şi procesate în ţara noastră).“
El nu oferă detalii privind ponderea acestor bunuri în total ofertă Penny, însă cele mai recente date de pe site-ul companiei arată că sunt 800 de asemenea articole. Ţinta anunţată în 2020, când a fost anunţat de altfel proiectul, era ca 60% din bunurile din magazinele Penny din România să fie 3RO.
„Am observat ca avem un consumator mai prudent şi mai informat, care preferă produsele româneşti şi tine la confortul oferit de cumpărăturile online. Această perioadă ne impune să rămânem atenţi şi să ne ajustăm continuu strategiile“, conchide Daniel Gross.
Urmărește Business Magazin
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=22683502&pid=341)
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro