O discuţie cu Raluca, o fostă colegă care vindea publicitate şi care acum nu a avut ce face şi a devenit antreprenor, un mic patron la un start-up: 

Cum este să fii antreprenor, să ai firma ta?

Cum să fie, şi mâine aş vrea să mă las! Nu ştiu ce m-a apucat. Am intrat şi eu la Start-up Nation, am făcut credit la bancă şi am gajat casa, ca să mă mişc mai repede până îmi intră cei 40.000 de euro de la stat. De abia acum îi înţeleg pe cei care ne plăteau înainte salariile, când lucram la ei. Când am ajuns să am şi eu un business, şi trebuie să plătesc salariile, am înţeles ce înseamnă acest lucru. În fiecare dimineaţă când mă trezesc, deja am cheltuieli de 500-600 de lei. Cum le acopăr, cui îi vând ceea ce fac, cum găsesc clienţi, horror!“

Când lucrezi într-o companie, fie că este românească, fie că este multinaţională, nu ai un stres aşa mare pentru că nu ai prea multe obligaţii. Dacă vânzările nu merg, dai vina pe piaţă, pe economie, pe clienţi, pe produs, pe campania de marketing, pe şefi. Dar la finalul lunii salariul îţi intră, poate şi bonusul, şi nu prea te interesează altceva.

Când eşti tu patron, trebuie să vinzi, trebuie să urmăreşti încasările, trebuie să cauţi furnizori, trebuie să umbli după clienţi, trebuie să umbli după bani şi să-i recuperezi – poate nu ştiţi că facturile din România au un termen de plată între 90 şi 120 de zile, asta în cel mai bun caz, dacă îţi mai iei banii – trebuie să plăteşti salariile cu taxele la stat, trebuie să plăteşti TVA-ul şi tot aşa.

Pentru mulţi angajaţi intrarea în lumea afacerilor, în businessul real, a fost un şoc. Tot ce au citit în cărţi, toate poveştile de succes, sunt departe de realitate, cel puţin în România. Toată lumea se uită la patroni, le numără banii şi cred că businessul este uşor, că afacerile se fac singure, contractele vin de la sine, clienţii stau la uşă şi de abia aşteaptă să le cumpere produsele şi serviciile.

Mulţi nu se uită la legislaţie, la ce au de făcut şi când vin controalele sunt total nepregătiţi.

La nivel de taxe pe companii, România stă destul de bine, dar în ceea ce priveşte taxele pentru salariile angajaţilor, nivelul este extrem de ridicat şi patronii sunt extrem de frustraţi.

Pentru un salariu net de 2.000 de lei, mai trebuie să plăteşti taxe de 1.486 de lei, adică aproape cât salariul angajatului.

Mulţi care intră în business nu înţeleg problemele de lichiditate, de cash-flow, că între plăţi şi încasări există un decalaj foarte mare care trebuie acoperit continuu cu bani de acasă. Dacă mai iei şi un credit de la bancă, a doua zi ai bani, dar ei se termină repede şi urmează rambursările, iar banii nu mai sunt în cont pentru că s-au cheltuit pe o maşină, pe un echipament, pe salarii, pe taxe şi impozite etc. Iar produsele şi serviciile nu se vând aşa uşor şi dacă ai norocul să găseşti clienţi, recuperarea banilor durează mult.

După cum spunea şi Raluca, şi mâine aş vrea să las totul baltă şi să redevin un salariat fără griji, cu salariul care intră lunar şi fără alte obligaţii.

România nu este o ţară extrem de antreprenorială, cu o legislaţie care să încurajeze afacerile mici şi mijlocii, nu numai prin prisma banilor din Start-up Nation, ci prin uşurinţa de a intra şi de a ieşi din business, printr-o birocraţie mai relaxată şi un mediu mai prietenos.

România încurajează companiile mari, nu degeaba primele 1.000 de companii din România fac 49% din cifra de afaceri totală, iar la polul opus încurajează consultanţii şi brokerii de putere, de influenţă, atât de la stat, cât şi cei din multinaţionale sau companiile româneşti mari, care plimbă contracte.

Dacă ar fi să-i daţi un sfat Ralucăi, să continue sau să închidă totul şi să redevină angajat, ce i-aţi spune?