Vinul roşu de Bordeaux şi şampania sunt perlele coroanei în ceea ce priveşte licoarea lui Bacchus, dar nici vinurile din Toscana sau Rioja nu se lasă mai prejos, iar un riesling de Rin sau un vin de Porto pot oricând să stea la masă cu toate cele de mai sus, în orice colţ al lumii.

Între aceste nume mari îşi fac loc şi Feteasca Neagră sau Albă, soiuri româneşti care local ţin capul de afiş, dar care la nivel internaţional sunt încă necunoscute.

De altfel, România este invizibilă pe pieţele externe, deşi este un producător de calibru mondial. Astăzi, mai puţin de 5% din totalul celor 5,2 milioane de hectolitri de vin „made in Romania” ajung pe pieţele externe, pondere ce poziţionează statul pe ultimele locuri în UE (între ţările care produc vin). Prin comparaţie, statisticile europene arată că marii jucători precum Spania, Portugalia sau Italia exportă circa jumătate din ce produc. În cazul Franţei ponderea este la 30%, arată datele biroului de statistică european, Eurostat.

România este privită pe pieţele din afară ca un producător ieftin, de volum. Totuşi, în ultimii ani, producătorii mici cu vinuri premium au făcut paşi la export şi încearcă să schimbe percepţia străinilor asupra vinurilor locale. Este nevoie de timp şi de multe evenimente organizate în această direcţie. Soiurile româneşti sunt însă pariul producătorilor locali când vine vorba de a cuceri noi orizonturi.

„Trebuie să redescoperim soiurile româneşti de viţă-de-vie. România are un potenţial enorm, avem zeci de soiuri pe care le putem transforma într-un atu. Dacă pierdem această diferenţiere, vom fi uşor de înlocuit ca ţară producătoare de vin“, spunea recent Oliver Bauer, enologul cramei Ştirbey din Drăgăşani şi coproprietarul cramei Bauer, fondată alături de soţia sa în aceeaşi regiune viticolă.

În România, mai puţin de un sfert din suprafaţa cu viţă-de-vie este acoperită cu soiuri româneşti, conform datelor Oficiului Naţional al Viei şi Produselor Vitivinicole (ONVPV) citate pe platforma revino.ro, un agregator de tipul Trip Advisor care le oferă vizitatorilor toate informaţiile de care au nevoie pentru a organiza vizite la crame.

Suprafaţa totală cultivată cu viţă-de-vie pentru producţia de vin în România este de circa 183.000 de hectare, poziţie ce plasează piaţa locală pe locul zece la nivel mondial şi pe poziţia a cincea în UE.

„Suprafaţa totală cultivată cu viţă-de-vie a fost anul trecut de 182.500 de hectare. Viile locale continuă să treacă printr-un amplu proces de restructurare şi reconversie, ajutate de fondurile UE din programul naţional de sprijin. An de an, în exerciţiul bugetar 2014-2020, România primeşte 47,5 milioane de euro”, spun oficialii Asociaţiei Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri (APEV).

Anterior – şi în perioada 2007-2013 – România a beneficiat de fonduri europene nerambursabile în acest scop. Pentru fiecare hectar, antreprenorii primeau circa 14.000 de euro, potrivit datelor ZF. Odată cu fondurile de la UE au fost realizate investiţii importante în domeniu şi au apărut şi tot mai mulţi jucători de nişă, specializaţi pe segmentul premium. Acest segment a devenit de altfel printre cele mai efervescente, cu nume precum Catleya sau Rasova care şi-au făcut loc pe această piaţă în ultimii ani.

Pe piaţa din România, în total, există peste 180 de crame care produc vin îmbuteliat, numărul lor fiind pe o tendinţă ascendentă continuă în ultimul an, arată datele portalului de specialitate crameromania.ro. Cele mai multe nume care apar sunt crame butic, ce îşi concentrează atenţia pe producţia de vinuri premium.

Această schimbare de paradigmă vine în contextul în care şi comportamentul de consum s-a schimbat, iar românii s-au orientat tot mai mult către licoarea lui Bacchus şi tot mai mult către vinuri premium. Mai mult, în ultimii ani, alegerea vinurilor a devenit o activitate tot mai documentată, astfel că un consumator se uită atât la cramele producătoare sau soiurile de struguri, cât şi la culoarea vinului – alb, rosé sau roşu.

Dezvoltarea apetitului pentru vin, accesul la informaţie şi creşterea puterii de cumpărare au făcut ca românii să îşi schimbe comportamentul de consum, astfel că preferă din ce în ce mai mult vinuri seci, în detrimentul celor demiseci. Totodată, câştigă teren vinurile roşii, rosé şi spumantele în detrimentul vinurilor albe liniştite, care au ţinut mulţi ani capul de afiş.

Astfel, treptat românii încep să se asemene tot mai mult cu consumatorii din ţările dezvoltate precum Franţa sau Italia, două nume cu tradiţie şi greutate în lume în domeniul vinului. În aceste ţări şi consumul de vin este pe măsură, licoarea lui Bacchus fiind consumată la masă, cu ocazia unor evenimente sau în timpul liber.

În România cultura vinului nu este la fel de dezvoltată, ba chiar există o scindare între urban şi rural. În timp ce în Bucureşti şi în marile oraşe ale ţării consumul este pe un trend ascendent, în mediul rural se consumă alte tipuri de băuturi alcoolice sau vin produs în casă. În Capitală însă şi în oraşe precum Cluj-Napoca şi Timişoara, pe fondul creşterii puterii de cumpărare, consumatorii ies mai des în oraş şi cheltuie mai mult. Ba chiar se reorientează de la bere către vin.

Un român consumă în medie 20 de litri de vin pe an, la fel de mult ca un grec sau un britanic. Prin comparaţie, marii consumatori ai lumii vin din Portugalia, Franţa şi Italia, unde consumul mediu este dublu, arată calculele BM pe baza datelor OIV – Organizaţia Internaţională a Viei şi Vinului. Cei mai mari consumatori de vin sunt de regulă şi cei mai mari producători.

Cea mai mare parte a vinului „made in Romania” rămâne pe piaţa internă, fiind destinat consumului local. Ponderea exportului este astfel de nici 5%. În acest context, o bună parte din consumul local de vin provine din producţia internă. Acest lucru este normal pentru o ţară care are o producţie semnificativă, cum este cazul României sau al Franţei şi Italiei, spunea recent Victor Ciupercă, vicepreşedintele APEV – Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri.

„Cererea internă foarte mare îi determină pe producătorii români să îşi orienteze eforturile către România şi nu către export. Mai mult, preţul de export este mai mic decât cel de pe piaţa locală, astfel că situaţia are o explicaţie clară”, afirma şi Dan Balaban, antreprenorul care deţine împreună cu oenologul Bogdan Costăchescu producătorul de vinuri premium Davino.

Producţia locală este suficient de mare pentru a acoperi consumul intern. Mai exact, 2018 se prefigurează a fi cel mai bun an din ultimul deceniu pentru producţia de vin, cu un total de 5,2 milioane de hectolitri. Această valoare plasează România pe locul 12 la nivel mondial şi 6 european, suflând în ceafa Portugaliei, unul dintre marile nume în ceea ce priveşte producţia licorii lui Bacchus. Producţia de vin a României a crescut cu peste 20% anul trecut, jucătorii vorbind de un an excepţional din punct de vedere cantitativ. Calitativ, mai e nevoie de câteva săptămâni pentru a se da un verdict.

„A fost un an excepţional pentru producţia de vin – cantitativ vorbind. Un astfel de an vine cam o dată la un deceniu. Însă este greu să corespundă acest nivel şi cantitativ, şi calitativ, de regulă ai cantităţi mici şi calităţi excepţionale şi invers”, spunea recent Cristian Podar, administrator al Villa Vinea, producător de vin din zona Transilvaniei.

Pe piaţa din România există 37 de podgorii care au fost reunite în opt regiuni viticole, dintre care cea mai extinsă este cea a Dealurilor Moldovei, care se întinde pe aproape 70.000 de hectare. Pe poziţia a doua se află Dealurile Munteniei şi Olteniei, cu peste 50.000 de hectare. Podiumul este încheiat de Podişul Transilvaniei.

Dincolo de cifre şi de businessul din spatele lor, unii zic că vinul este un obiect de cult şi o experienţă culturală, la fel ca arta. Alţii spun că „iubirile, anii şi paharele de vin nu se numără niciodată”. Sunt şi „poeţii” care afirmă că vinul este ca un puzzle pentru că fiecare consumator trebuie să îi studieze culoarea şi claritatea, trebuie să îl respire, iar apoi să îl deguste, pentru ca în final să se contureze o imagine clară şi de ansamblu. Nu degeaba vinul este supranumit „băutura zeilor”, deşi astăzi muritorii sunt cei care se bucură de el.