De ce investeşte Google 500.000 de euro pentru a-i învăţa tehnologie pe elevii români?

Autor: Mircea Nica Postat la 28 aprilie 2019 101 afişări

În pofida vitezelor de invidiat la Internet de pe piaţa locală, clasamentele europene referitoare la gradul de dezvoltare a competenţelor digitale ne plasează pe ultimul loc ÎN UE. De ce a decis Google să investească jumătate de milion de dolari în alfabetizarea digitală a tinerilor români?

„Construim un campus digital care să fie accesibil din orice colţ al ţării şi unde printr-un click să poţi să te conectezi cu comunitatea de tehnologie din Bucureşti şi din ţară. Motivul pentru care mergem în oraşe mici şi mijlocii este că ele au nevoie de astfel de proiecte şi pentru că noi avem nevoie ca ele să ajungă la un nivel înalt de dezvoltare”, descrie Paul Apostol, fondatorul organizaţiei Digital Nation, proiectul de dezvoltare regională Generaţia Tech, a cărui lansare a anunţat-o recent. Potrivit reprezentanţilor organizaţiei, programul are rolul de a-i sprijini pe tinerii cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani să-şi dezvolte competenţele digitale; pentru primul an de funcţionare a acestuia, organizaţia internaţională Google.org oferă o finanţare de 500.000 de dolari.

Proiectul va demara în iulie 2019, iar tinerii se pot înscrie la una dintre cele două specializări de 12 luni (IT Literacy şi Learn to Code). În primul an, programul va fi accesibil în trei oraşe (aflate în prezent în proces de selecţie), iar participanţii se vor putea conecta online într-un „campus digital” sau vor putea accesa huburile locale înfiinţate prin program.

„Deşi metodologia noastră este 100% online, în aceste oraşe vom fi prezenţi local prin amenajarea unui hub în fiecare oraş, iar în acest hub tinerii, după programul de liceu sau de serviciu, vor putea veni să lucreze la obiectivele de învăţare”, explică Paul Apostol. În plus, programul va oferi echipamente hardware în cazul în care tinerii selectaţi au nevoie de acestea.

În afara orelor interactive online, programul va avea şi o componentă de mentorat, asigurată de specialişti din Cluj, Iaşi, Bucureşti şi din toate marile centre dezvoltate digital care se vor reuni la evenimentele locale Digital Nation. În ceea ce îi priveşte pe mentori, aceştia sunt mai ales oameni care lucrează în companii mari, pe poziţii de seniorat, există şi freelanceri; unii dintre ei sunt şi angajaţi ai Google. Tot programul Digital Nation este gândit să funcţioneze în paralel cu un job, atât pentru mentori, cât şi pentru participanţi. „Asta ne ajută pe noi să lucrăm cu specialişti care sunt în companii mari unde au resursele necesare, au proiectele necesare. Ei lucrează săptămână de săptămână cu tinerii din programele de mentorat”, explică Apostol. 

De asemenea, la finalul programului, tinerii vor parcurge o etapă de facilitare a angajării în roluri digitale, la nivel local şi regional. 

„În momentul acesta suntem în urmă privind topul competenţelor digitale. Avem foarte mulţi analfabeţi digital pe care trebuie să îi susţinem în a-şi descoperi posibilităţile şi trebuie să ne uităm la acest aspect ca la o oportunitate economică”, observă şi Elisabeta Moraru, country business development manager la Google România, în cadrul conferinţei de lansare a proiectului Digital Tech. Ea citează raportul DESI (Digital Economy and Society Index), care poziţionează România pe ultimul loc în Uniunea Europeană din punctul de vedere al dezvoltării competenţelor digitale în ultimii doi ani.

Pe de altă parte, aceste lipsuri oferă şi oportunităţi: Elisabeta Moraru citează şi un studiu al McKinsey, „The Rise of Digital Challengers”, conform căruia, până în 2025, prin creşterea compentenţelor digitale, se poate aduce un plus de peste 42 miliarde de dolari în PIB-ul României. „Dacă corelăm cele două date, înseamnă ca este nevoie de foarte multe eforturi pentru a susţine economia digitală şi joburile viitorului, care presupun nu învăţarea pe din afară a unor cunoştinţe, ci abilităţi care ţin de adaptabilitate, de pregătire pentru joburi care nu există încă. Sunt raporturi care vorbesc despre un procent de 60% din joburile de acum care se vor schimba. Deci este nevoie de o adaptabilitate pe care o putem susţine şi dezvolta.

În ceea ce priveşte investiţia Google.org în programul din România, Liza Belozerova, program manager EMEA în cadrul Google.org, spune că 1% din profitul companiei globale sunt investite în organizaţii nonprofit. În Europa, granturile se alocă în două direcţii: siguranţa in mediul online pentru copii şi familii şi oportunităţile economice şi viitor în muncă. „Economia europeană şi societatea sunt în plină dezvoltare digitală, natura muncii se va schimba, iar automatizarea va schimba mediul de muncă. În urmatorii 10-20 de ani se vor crea 21 de milioane de joburi noi în Europa datorită automatizării”, descrie Belozerova preocuparea Google.org pentru viitorul muncii al companiei. Google şi-a propus să răspândească accesul la abilităţi digitale prin intermediul unui program care se numeşte Grow with Google; compania promovează totodată metodele alternative de învăţare online. De asemenea, compania încurajează folosirea noilor tehnologii cum ar fi inteligenţa artificială pentru a ajuta oamenii să îşi identifice abilităţile pentru munca dorită şi să îşi găsească locurile de muncă care le îndeplinesc cel mai bine nevoile. În ultimii ani, compania a oferit multe granturi organizaţiilor non-profit din Europa Centrala şi de Est pentru a susţine procesele digitale accelerate. „Competenţele digitale sunt în momentul acesta un fel de alfabet. Vedem că digitalul s-a transformat într-o extensie a felului în care toate joburile se desfăşoară, indiferent că sunt în zona de contabilitate, în magazine, legal, call center. Orice job aş face va trebui să interacţionez cu tot ceea ce implică tehnologia. Este nevoie de confortul psihologic de a folosi tehnologia. Toată lumea e la un click distanţă”, observă Elisabeta Moraru.

În dezvoltarea programului, reprezentanţii organizaţiei şi-au propus să colaboreze şi cu Ministerul Educaţiei, care va facilita accesul în liceele implicate în program.


CONTEXT

Toate domeniile au în prezent o abordare digitală, dar accesul tinerilor la dezvoltarea competenţelor digitale este limitat în unele oraşe ale ţării. Potrivit unui studiu al McKinsey, digitalizarea ar putea genera 42 de miliarde de dolari pentru PIB-ul României până în 2025.

DECIZIE

Lansarea programului de dezvoltare regională Generaţia Tech, care are rolul de a dezvolta competenţele digitale ale tinerilor cu vârste cuprinse între 15 şi 24 ani din România. Programul beneficiază de o investiţie de 500.000 de dolari a Google pentru primul an în care acesta se derulează.

CONSECINŢE

Programul îşi propune să dezvolte competenţele digitale a 300 de tineri din trei oraşe ale ţării astfel încât ei să dobândească abilităţi practice, necesare pe piaţa muncii. Ulterior, noi oraşe vor fi atrase în proiect, iar campusul digital va fi accesibil din orice colţ al ţării. 

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.