De ce nu fac ungurii mai mulţi copii? Criza demografică se adânceşte drastic în Ungaria, deşi guvernul aruncă cu bani pentru a convinge familiile să crească natalitatea
Politicile pentru sprijinirea familiilor din Ungaria şi banii care vin la pachet cu acestea sunt unele dintre cele mai generoase din lume. Guvernul de dreapta a lui Viktor Orban se opune imigraţiei şi susţine familia „tradiţională” punând pe masă sume importante, însă rezultatele întârzie să apară, scrie FT.
Măsurile de sprijinire a natalităţii includ scutiri fiscale care cresc odată cu numărul de copii - mamele cu patru sau mai mulţi copii nu plătesc impozit pe venit - şi alte tipuri de alocaţii.
Cheltuielile totale cu subvenţiile pentru familie depăşesc 5 % din PIB, adică mai mult decât dublu faţă de cheltuielile Ungariei pentru apărare.
Cu toate acestea, oricât de generoase sunt aceste programe, este din ce în ce mai clar că efectul lor este limitat.
Pe măsură ce pandemia Covid-19 şi criza economică care a urmat au cuprins Europa, natalitatea s-a stabilizat. O scădere în rândul femeilor cu vârste cuprinse între între 20 şi 30 de ani a contribuit ulterior la scăderea natalităţii.
De la un minim record de 1,23 copii pe femeie în 2011, rata fertilităţii în Ungaria a crescut la 1,59 în 2020, dar în ultimii ani s-a stabilizat la aproximativ 1,5. În prima jumătate a acestui an, rata fertilităţii s-a situat la 1,36 copii pe femeie, cel mai scăzut nivel din ultimul deceniu, a declarat KSH, serviciul ungar de statistică.
Cercetătorii care urmăresc criza natalităţii sunt de părere că unul dintre motivele pentru care aruncatul cu bani nu functionează este că nu se aruncă în direcţia care trebuie.
Altfel spus, banii nu ajung la familiile care au probleme financiare . Cei mai mulţi beneficiari ai politicilor pentru natalitate fac parte din clasa de mijloc şi din clasa bogată.
Balázs Kapitány, specialist în demografie la biroul de statistică de stat, a declarat la o conferinţă din iunie că o analiză a mii de beneficiari a arătat că subvenţiile au crescut gap-ul dintre familiile mai sărace şi cele mai înstărite.
„Aceste scheme de sprijin au remodelat întregul sistem de subvenţii, care acum vizează persoanele cele mai înstărite şi creşte inegalitatea, ceea ce este probabil o premieră mondială printre astfel de programe” a declarat Kapitány.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro