De ce o huiduie oamenii pe doamna aceea? Şi cine este ea de stă lângă Simona?
Am încercat aseară să le explic unor copii de şase ani ce a fost cu acel cor de fluierături cu care „s-a deschis” seara specială a Simonei Halep de pe Arena Naţională din Bucureşti.
De ce o huiduie oamenii pe Simona? Asta a fost prima întrebare. Păi nu o huiduie pe Simona, o huiduie pe doamna aceea de lângă ea, pe Gabriela Firea, primarul Capitalei.
Dar de ce o huiduie oamenii pe doamna asta, a venit a doua întrebare când corul şi-a îndreptat în sfârşit atenţia către Simona şi a abandonat-o pe doamna care insista să vorbească la microfon. La şase ani, ei o ştiu pe Simona, îi strigă numele, au mers vreo doi kilometri pe jos să o vadă. Ei nu au venit la stadion aduşi de aparatul de propagandă sau de vreo mobilizare de forţe pe facebook-ul grădiniţei (am citit că de asta am mers cu toţii aseară pe Arena Naţională). Ea, campioana de la Roland Garros, este Simona pentru ei. Şi reprezintă ceva. Sunt norocoşi, imi spun, că o au pe Simona. Pe Doamnă în schimb, nu o cunosc, nu înseamnă nimic pentru ei. Sunt însă uimiţi cum doamna atrage atât de multă furie şi cum strigătele de bucurie sunt înlocuite de un cor mare de fluierături când Simona apare însoţită de Doamna.
De ce o huiduie?
Provocarea lansată de cei doi copii de şase ani cu care eram (şi care) m-a determinat să caut răspunsuri dincolo de mitinguri, de oameni aduşi cu autocarele la proteste, de PSD-işti versus restul lumii, de agenţi ai binelui şi ai răului.
Să caut răspunsuri dincolo de vanitatea unui om a cărui prezenţă la acest eveniment nu era necesară. Să caut răspunsuri din viaţa noastră reală, din ceea ce şi ei, la şase ani, trăiesc în acest oraş.
Păi poate o huiduie pentru că au venit la stadion cu autobuzul 104, fără aer condiţonat, la fel cum sunt mai toate autobuzele din Bucureşti. Şi autobuzele sunt aşa de mulţi, mulţi ani şi nu se schimbă nimic. Dar poate la anul va fi mai bine, sau dacă nu, sigur va fi mai bine în an electoral când licitaţiile vor merge mai repede şi când cele 400 de autobuze cu aer condiţionat promise bucureştenilor vor circula în sfârşit pe străzi.
Poate o huiduie pentru că au venit cu tramvaiul ăla vechi de 40 de ani, care încă circulă în Capitala României în timp ce fabricile de vagoane, puţine câte mai sunt, caută contracte în Brazilia pentru că din România nu vine nicio comandă.