De ce populaţia României este într-o continuă scădere?
În medie, populaţia României scade cu 14.000 de persoane anual. Ţara noastră înregistrează cele mai mari modificări demografice din Europa, după Bulgaria. Pe lângă natalitatea şi fertilitatea scăzută, este vorba şi despre o problemă migratoare.
Migraţia tinerilor, lipsa banilor, lipsa încrederii în societate şi a stabilităţii sunt principalele cauze care influenţează natalitatea. Dacă se va menţine acest trend, populaţia României va scădea cu 30% în câteva decenii
În vreme ce numărul de naşteri este în continuă scădere, numărul deceselor şi al celor care pleacă peste hotare este în continuă creştere. Astfel, românii sunt tot mai puţini de la an la an. Natalitatea scăzută este principala cauză a schimbării demografiei.
Bianca este o tânără în vârstă de 32 de ani, care nu are copii până la această vârstă pentru că, spre deosebire de alţi tineri, are alte principii. Ea crede că nu trebuie să fii mamă doar pentru a te încadra în anumite tipare. Bianca spune că până acum nu a simţit că ar trebui să dea naştere unui copil şi nici nu crede că este obligatoriu să naşti un copil, doar pentru că eşti femeie. În trecut, credea că în jurul vârstei de 25 de ani va avea cel puţin un copil, însă, în timp, a realizat că nici nu ştie dacă şi-ar dori asta. Iubeşte copiii, apreciază femeile care aleg să fie mame, ştie că sunt familii care fac tratamente pentru a avea copii, însă ea se întrebă cât de egoistă ar fi dacă ar da naştere unui copil pe care nu şi-l doreşte.
„Cu siguranţă sunt şi alte cauze, probabil, pot fi binenţeles cauzele financiare, da, m-am gândit şi eu şi ar fi şi ăsta un motiv pentru care nu aş face un copil. Probabil sunt persoane cărora le este teamă să facă un copil neavând un partener sau un partener stabil, sunt persoane care îşi doresc mai mult altceva de la viaţă, carieră sau călătorii, da, cu siguranţă sunt şi alte motive pentru a nu face copii sau de a nu face deocamdată”, declară tânăra.
Marius Matichescu, sociolog, reprezentant al Universităţii de Vest Timişoara, spune că, în cazul României, acest fenomen este accentuat de migraţia externă masivă: „Putem spune că problema demografică a României are la bază, pe lângă natalitatea şi fertilitatea scăzută, şi o problemă migratoare”.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro