De ce trăieşte unul dintre cei mai cunoscuţi actori din lume cu doar 140 de dolari pe lună, deşi are o avere de 700 de milioane de dolari

Autor: Andra Stroe Postat la 20 ianuarie 2019 12051 afişări

De ce trăieşte unul dintre cei mai cunoscuţi actori din lume cu doar 140 de dolari pe lună, deşi are o avere de 700 de milioane de dolari

În timp ce majoritatea vedetelor nu ştiu pe ce să mai arunce banii, sunt şi câteva contraexemple de celebrităţi care preferă să ducă o viaţă modestă pentru a-i putea ajuta pe cei din jur. 

Actorul chinez Chow Yun-fat, o legendă a cinematografiei din Hong Kong, are o avere de peste 700 de milioane de dolari, dar alege să trăiască un stil de viaţă mult mai simplu decât cel pe care şi l-ar permite. Planurile pe care le are cu averea sa sunt de a o transforma în acte caritabile.

Chow, starul cinematografic în vârstă de 63 de ani, cunoscut pentru rolul său din anul 2000 în Crouching Tiger, Hidden Dragon a recunoscut că trăieşte o viaţă simplă şi cheltuieşte doar circa 143 de dolari pe lună. El economiseşte bani călătorind cu transportul public şi făcându-şi cumpărăturile la magazinele cu discount. "Nu port haine pentru a le vedea alţii. Atâta timp cât mă simt confortabil, este suficient."

De asemenea, timp de 17 ani a folosit un telefon Nokia din primele generaţii, pe care a fost nevoit să-l schimbe în urmă cu 2 ani deoarece compania nu mai producea piese pentru modelul respectiv. Şi, spre deosebire de alte celebrităţi, Chow acceptă să se pozeze cu fanii oriunde – fie că se întâlnesc în metrou sau în timpul vreunei plimbări (unul dintre hobbyurile sale gratuite).

Chow, care a avut şi un rol în Piraţii din Caraibe, este căsătorit cu Jasmine Tan încă din 1986, dar nu au copii împreună. La sfârşitul zilei, "visul meu este să fiu o persoană fericită şi normală", a spus Chow, citat de nine.com. "Cel mai greu lucru în viaţă nu este despre câţi bani câştigi, ci cum să păstrezi o mentalitate liniştită şi să trăieşti tot restul vieţii într-o manieră simplă şi lipsită de griji".

 

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
vedete,
avere,
caritate
0 seconds of 1 minute, 7 secondsVolume 0%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
00:00
01:07
01:07
 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.

www.zf.ro
Impactul real al tarifelor preşedintelui Trump: La ce preţ ar putea ajunge un iPhone dacă tarifele rămân în picioare? Costurile urcă de până la 10 ori