De la „Bring Your Own Device”, la spaţii adaptate tehnic nevoilor angajaţilor, noua normă în materie de birouri
„Ca să atragi talente, trebuie să le oferi un anumit spaţiu de lucru – modern. Acesta este un spaţiu în care ai tehnologie, unde angajatul poate să lucreze de oriunde. Modul de lucru este evident că s-a schimbat exponenţial – unii dintre noi lucrăm remote, toţi specialiştii spun că nu ne vom întoarce la modul de lucru de dinainte. În prezent, dacă nu eşti tehnologizat, nu exişti. Unul dintre factorii de retenţie a angajaţilor este tehnologia care îi este pusă la dispoziţie ”, a observat Doru Ristea, Country General Manager al Lenovo România, în cadrul conferinţei de lansare a ThinkSmart One, prima consolă de videoconferinţă din lume All-in-One bazată pe Windows, concepută pentru săli de conferinţă de dimensiuni mici şi mijlocii sau spaţii dedicate home office.
Orice angajat din corporaţie (şi nu numai), s-a confruntat cu frustrările pandemice în materie de conectivitate – iar aceasta nu surprinde, având în vedere că 90% dintre utilizatorii echipamentelor „de acasă” nu sunt tehnici, potrivit datelor oferite de reprezentanţii Lenovo România, care au mai spus şi că majoritatea companiilor au funcţionat pe principiul „Bring Your Own Device” (adu-ţi propriul dispozitiv n.red), atunci când a venit vorba de munca în regim hibrid.
În acest context, reprezentanţii Lenovo România se aşteaptă la o creştere de până la şase ori a echipamentelor vândute dedicate zonei de conferinţe. „21% dintre angajaţi sunt stresaţi când trebuie să participe la întâlnirile online, fiindcă au sentimentul că nu sunt auziţi sau consideraţi ca parte a grupului de către cei din sală.”
Potrivit reprezentanţilor Lenovo, colaborarea în modul hibrid trebuie să funcţioneze pentru oricine, prin caracteristici ale echipamentelor tehnologice precum:
- adopţie rapidă prin operare intuititvă:
- calitate înaltă audio-video;
- includerea de camere şi sisteme audio ajutate de AI;
- funcţii şi operare interactivă;
- depăşirea aşteptărilor angajaţilor.
Reprezentanţii companiilor din tehnologie şi-au propus să rezolve aceste frustrări – iar soluţiile lor reprezintă o piaţă cu potenţial substanţial de creştere în anii ce urmează.
„Colaborarea în modul de lucru hibrid este alimentată de soluţii adaptabile ce sunt omniprezente, echitabile, disponibile. Încercarea producătorilor de tehnologie este să replice o întâlnire din viaţa reală – ei încearcă să producă echipamente extrem de robuste, cu multă tehnologie în spate, care încearcă să nu facă tehnologia obstructivă”, a spus şi Tudor Bercan, BDM Smart Collaboration CSEE, Lenovo, în cadrul evenimentul.
Potrivit studiului Frost & Sullivan post-pandemie citat de el şi axat pe modul de lucru de la birou, 80% dintre firme se aşteaptă să rămână în modul de lucru hibrid, astfel că va exista o creştere de cinci ori a sălilor de conferinţă până în 2025; cu alte cuvinte, 37% dintre firme vor crea mai multe săli/spaţii de întâlniri. „Se trece într-un mod în care spaţiile se recompartimentează pentru a permite echipelor mici şi medii să interacţioneze cu oamenii de acasă sau de la distanţă. Sălile de întâlniri trebuie echipate cu tehnologie audio şi video. 10% dintre săli sunt dotate cu echipamente de tehnologie audio şi video, astfel potenţialul este mare.”
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro