Obiceiul datează de la începutul secolului XX, atunci când soldaţii americani au început să numească furtunile după numele celor apropiaţi: prietene, soţii sau alte rude. Nu era însă ceva formal, dar lucrurile aveau să se schimbe la jumătatea secolului.

În 1950, mai multe furtuni s-au format deasupra Oceanului Atlantic, iar denumirile tehnice folosite în acea perioadă au creat o mare confuzie. Institutul Meteorologic din Statele Unite a luat decizia de a folosi alfabetul militar din timpul celui de-al doilea război mondial: Able, Baker, Charlie, Dog şi aşa mai departe. S-a dovedit însă a fi o idee proastă, pentru că furtunile primeau aceleaşi nume an de an.

În 1979 s-a luat decizia de a alterna nume feminine şi masculine, lista urmând a fi luată de la zero la fiecare 6 ani; s-au folosit nume englezeşti, spaniole şi franceze.

În cazul în care o furtună produce pagube materiale însemnate sau provoacă pierderi de vieţi omeneşti, numele se retrage şi nu va mai fi folosit niciodată. Din 1950 şi până în prezent, peste 80 de nume au fost retrase de către Organizaţia Internaţională de Meteorologie.

În cazul în care toată lista de nume se termină înainte de ciclul de 6 ani (s-a întâmplat o singură dată, în 2005), specialiştii pot apela la nume greceşti.