Decizia oamenilor de afaceri, sătui de promisiunile autorităţilor legate de Autostrada Transilvania
Oamenii de afaceri din Bihor vor porni într-un marş pentru realizarea Autostrăzii Transilvania.
Afaceriştii spun că lipsa drumurilor sperie investitorii şi că au pierderi imense din cauza infrastructurii.
Pe 28 octombrie, la ora 10:00, sătui de faptul că la Autostrada Transilvania „nu s-a excavat nicio roabă” de ani de zile, oamenii de afaceri din Federaţia Patronilor Bihor şi Partidul Popular Maghiar din Transilvania, sub înaltul patronaj al Uniunii Naţionale a Patronatului Român, organizează un miting pe biciclete la care se anticipează că vor participa peste 100 de amatori ai mersului pe bicicletă, scrie bihon.ro.
Vasile Fonoage, preşedintele Comisiei Transporturi a UNPR, spune că plecarea va fi la ora 10:00, din Parcul Traian, şi va avea ca punct terminus pasajul de trecere dintre comunele Cetariu şi Sălard.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro