Dedeman, cea mai mare afacere antreprenorială românească, urcă spre afaceri de 2 mld. euro, dacă îşi menţine ritmul actual de creştere: 500 mil. lei în plus în fiecare semestru

Autor: Bogdan Alecu Postat la 16 octombrie 2019 578 afişări

Dedeman Bacău, cea mai mare companie antre­prenorială din România, controlată de fraţii Adrian şi Dragoş Pavăl, a înregistrat în S1/2019 un avans de 15% al cifrei de afaceri, la peste 3,5 miliarde de lei (745 de milioane de euro), potrivit datelor publice.

Dedeman, cea mai mare afacere antreprenorială românească, urcă spre afaceri de 2 mld. euro, dacă îşi menţine ritmul actual de creştere: 500 mil. lei în plus în fiecare semestru

Dedeman Bacău, cea mai mare companie antre­prenorială din România, controlată de fraţii Adrian şi Dragoş Pavăl, a înregistrat în S1/2019 un avans de 15% al cifrei de afaceri, la peste 3,5 miliarde de lei (745 de milioane de euro), potrivit datelor publice. Oficialii companiei nu au oferit niciun comentariu pe această temă.

Dacă vor menţine ritmul de creştere până la finalul anului, Dedeman va ajunge la aproape 1,8 miliarde de euro cifră de afaceri în 2019. Mai mult, dacă ritmul va fi menţinut şi anul viitor, Dedeman va ajunge în 2020 în jurul valorii de 2 miliarde de euro, la patru ani de când au trecut pragul de 1 miliard de euro.

Retailerul de bricolaj a ajuns la finalul anului trecut la o reţea de 49 de magazine după ce în septembrie anul trecut a deschis magazinul din zona Pantelimon din Bucureşti, în urma unei investiţii de 15 milioane de euro. Acesta este al şaselea magazin din Bucureşti al reţelei fondate de fraţii Dragoş şi Adrian Pavăl.

Dedeman are deja în lucru un al şaptelea magazin în zona Prelungirea Ghencea din Capitală, fiind primul retailer de bricolaj care „atacă“ acea zonă rezidenţială unde s-a construit foarte mult în ultimii zece ani.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Dedeman,
materiale de constructii,
bricolaj

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.