Dedeman pariază pe lux: Fraţii Pavăl cumpără complexul hotelier de cinci stele Waldhaus Flims Wellness Resort din Elveţia
Fraţii Pavăl au luat se pare o pauză de la achiziţiile de birouri pe piaţa locală şi alături de lituanienii de la Apex Alliance investesc acum şi în Elveţia, după ce anul trecut anunţau achiziţia Grand Hotel Gardone din Italia.
Cea mai recentă tranzacţie impică achiziţia complexului hotelier de cinci stele Waldhaus Flims Wellness Resort din Elveţia, alături de lituanienii de la Apex Alliance. Noii proprietari plănuiesc să păstreze caracterul istoric al staţiunii şi să o redeschidă anul viitor.
Prin această achiziţie, Paval Holding va face a doua sa investiţie internaţională de marcă, după achiziţia celebrului Grand Hotel Gardone din Italia în 2023. Între timp, Apex Alliance îşi va extinde portofoliul la 17 hoteluri din întreaga Europă. În calitate de francizor oficial, ea reprezintă branduri de renume mondial, precum Hilton, Marriott şi Radisson.
„Ca investitori pe termen lung, apreciem foarte mult semnificaţia istorică a casei şi cadrul său natural uluitor. Scopul nostru este să păstrăm aceste elemente unice şi, în acelaşi timp, să renovăm cu grijă staţiunea pentru a oferi viitorilor noştri oaspeţi o experienţă deosebită, având întotdeauna în vedere rădăcinile hotelului şi semnificaţia sa pentru regiune”, a declarat Dragoş Pavăl, preşedintele Pavăl Holding.
Conceptul de operare inovator preconizează un viitor sustenabil pentru Waldhaus Flims. Aceasta include, de asemenea, crearea de noi locuri de muncă şi oportunităţi de formare, aşa cum a declarat comuna Flims în comunicatul său de presă.
Planurile detaliate pentru implementarea noului concept de operare şi redeschiderea vor fi elaborate şi prezentate în săptămânile şi lunile următoare.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro