Degringoladă cu mâncarea României. Cine primeşte şi cine nu curentul ieftin în industria alimentară? Autorităţile dau din umeri, companiile sunt în blocaj: Nu înţelege nimeni ce e cu legea asta

Autor: Roxana Petrescu, Florentina Niţu Postat la 20 octombrie 2022 38 afişări

Degringoladă cu mâncarea României. Cine primeşte şi cine nu curentul ieftin în industria alimentară? Autorităţile dau din umeri, companiile sunt în blocaj: Nu înţelege nimeni ce e cu legea asta

ZF a trimis solicitări pentru a vedea lista clară a CAEN-urilor companiilor care primesc energia la un preţ plafonat, dar nu a primit vreun răspuns până la închiderea ediţiei. ANRE spune că răspunsul este la Ministerul Economiei, Ministerul Economiei spune că rezolvarea dilemei e la Ministerul Energiei, Ministerul Energiei tace. În această ceaţă legislativă stă acum industria alimentară, un business de 12 mld. euro, cu 12.700 de firme şi 150.000 de salariaţi. Mai departe, aproape nimeni din economia României nu ştie acum cât va costa energia pentru 2023.

„Nu înţelege nimeni ce e cu legea asta. Se com­pen­sează 85% din media energiei consumate anul trecut. Am înţeles că va fi plafonat preţul la noi, dar încă nu am primit facturile. Nu ştiu cum se va aplica legea“, spune Mircea Todoran, acţionar, Mirdatod Prod, care deţine brandul Telemea de Ibăneşti.

Potrivit OUG 119/2022 prin care se aplică măsuri de protecţie pentru clienţii finali de energie şi gaze valabile până în martie 2023, este asigurat un nivel de „maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclusă, pentru 85% din consumul mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021, în cazul întreprinderilor mici şi mijlocii, astfel cum sunt definite în Legea nr. 346/2004, al operatorilor economici din domeniul industriei alimentare, în baza declaraţiei pe propria răspundere a reprezentantului legal“. Ordonanţa ale cărei prevederi se aplică de la 1 septembrie nu specifică în mod clar CAEN-urile de companii din industria alimentară care beneficiază de plafonare, lăsând loc la interpretări. Aceste companii sunt incluse în diviziunea CAEN 10 din care fac parte 12.700 de firme cu 150.000 de angajaţi.

„Mă limitează statul să consum la fel ca anul trecut, iar cei de la UE îmi cer să cresc producţia, să fac angajări, pentru că am acce­sat fonduri europene“, mai spune Todoran. Dar totuşi acţionarul Mirdatod Prod pare că este inclus în schema de plafonare, în timp ce alţi jucători din in­dustria alimentară sunt în afara măsu­rilor. „Expur nu a avut plafonat preţul pentru energie. Preţul a crescut cu 140%“, au răs­puns reprezetanţii produ­cătorului de ulei Expur. Compania nu a explicat însă până la închiderea ediţiei de ce nu are preţul energiei plafonat sau dacă are în derulare un contract de furnizare a energiei la un preţ mai avantajos decât cel stabilit prin OUG 119.

„Dacă eşti considerat în domeniul industriei alimentare, cu CAEN aferent, nu trebuie să fii şi IMM pentru a primi energia plafonată“, spun surse din cadrul unui furnizor de energie. Pe de altă parte, specialişti din domeniul energetic spun că neclarităţile sunt aşa de mari încât furnizorii chiar evită să trimită facturi, mai ales că sunt aşteptate noi modificări ale OUG 119. Mai departe, companiile vin în birourile consultanţilor pentru a afla dacă sunt sau nu eligibile pentru energia plafonată, în absenţa unor reguli clare.

ZF a trimis solicitări pentru a vedea lista CAEN-urilor care primesc energia la un preţ plafonat, dar nu a primit vreun răspuns până la închiderea ediţiei. „Referitor la solicitarea dumneavoastră, în vederea obţinerii codurilor CAEN a operatorilor la care faceţi referire, direcţia de specialitate din cadrul ANRE vă recomandă să vă adresaţi Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului“, au spus oficial reprezentanţii Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), instituţie cheie în implementarea întregii scheme de sprijin prin facturi. Surse din cadrul ANRE spun însă lucrurile nu sunt clare nici măcar pentru instituţie în contextul în care OUG 119 nu specifică în mod clar CAEN-urile care primesc energia plafonată. Răspunsul de la Ministerul Economiei a fost următorul. „Solicitarea dumneavoastră excedează ariei de competenţă a Ministerului Economiei. Vă rugăm să vă adresaţi colegilor de la Ministerul Energiei: birou.presa@energie.gov.ro“, au răspuns cei de la biroul de presă al Ministerului Economiei. De la Ministerul Energiei nu a fost emis niciun comentariu până la închiderea ediţiei.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.