Directorul Sucursalei Suceava a Companiei Naţionale a Uraniului a demisionat. Minerii de la Crucea rămân blocaţi

Autor: Tibi Bujdei Postat la 03 martie 2015 135 afişări

Directorul Sucursalei Suceava a Companiei Naţionale a Uraniului, Constantin Proboteanu, a demisionat marţi după-amiază, considerând că este un gest de onoare să renunţe la funcţie în condiţiile în care se află într-o situaţie pe care nu o poate gestiona, dar minerii rămân în continuare în subteran.

"Eu mi-am depus demisia din funcţie", a declarat Proboteanu corespondentului MEDIAFAX, la câteva ore după ce şi directorul general al Companiei Naţionale a Uraniului, Ioan Moraru, şi-a depus demisia după o întâlnire cu ministrul Energiei, Andrei Gerea.

Proboteanu a explicat că a luat această decizie întrucât nu poate gestiona situaţia în care s-a ajuns.

"În momentul când aşteptările sunt mari şi sunt în situaţie de neieşit, e de onoare acest gest. E o situaţie care ne depăşeşte", a spus Proboteanu.

El a menţionat că a coborât în mină la cei care sunt blocaţi în sectorul Botuşana şi că aceştia rămân fermi pe poziţie că acceptă doar ceea ce s-a stabilit prin protocolul încheiat cu ministrul Energiei, Andrei Gerea.

Potrivit lui Proboteanu, în mina Botuşana sunt blocaţi 241 de mineri, din cei 457 de angajaţi direct productivi.

"Oamenii sunt fermi pe poziţii şi nu acceptă decât respectarea protocolului", a spus directorul demisionar al sucursalei Suceava a CNU.

El a apreciat că este greu de realizat ceea ce s-a promis prin protocol întrucât orice creştere salarială va putea fi aprobată doar prin rectificarea bugetară care va fi posibilă după mijlocul anului.

Marţi, cu câteva ore înainte, a demisionat din funcţie şi directorul general al Companiei Naţionale a Uraniului, Ioan Moraru, după o întâlnire cu ministrul Energiei, Moraru susţinând că demisia sa nu are legătură cu discuţiile avute cu Andrei Gerea, şi nici cu protestele minerilor de la Crucea.

"Motivele sunt personale şi unilaterale" a spus Moraru.

El a menţionat că a convenit cu ministrul ca până la numirea unui nou director general să gestioneze în continuare activitatea companiei.

Surse politice susţin că în funcţia de director general al Companiei Naţionale a Uraniului ar putea fi numit Constantin Harasim, fost subprefect al judeţului Suceava, demisionar din PNL şi susţinător PLR.

Ministrul Energiei a declarat că reprezentanţii instituţiei sale au propus minerilor blocaţi în subteran la Crucea o majorare a salariilor de 300 de lei lunar până la rectificarea bugetară, solicitându-le acestora să renunţe la protest.

Gerea a fost întrebat care este punctul său de vedere legat de protestul minerilor de la Crucea, de la mina de uraniu.

"Îmi pare rău că s-a ajuns aici, eu am făcut apel la înţelegere. Acel protocol a fost o bază de lucru, la momentul respectiv au fost consultaţi, mai ales cu conducerea companiei (Compania Naţională a Uraniului - n.r.) şi cu acordul conducerii companiei s-a constatat că ar fi putut exista resurse financiare, după care s-a semnat un proces-verbal de către conducerea companiei şi semnatarii acelui protocol, în afară de Ministerul Energiei, prin care s-a prins acolo prevederea că aplicarea protocolului se va face exact în momentul când vor exista resurse bugetare, pentru că la momentul respectiv nu se puteau aplica. Nu putea protocolul să intre în vigoare cu aplicare imediată. Şi atunci, am zis să aşteptăm rectificarea bugetară. Noi, însă, am propus o mărire a veniturilor până la momentul când se putea face şi această operaţiune din punct de vedere legal, şi anume, a măririi bazei salariale" , a declarat ministrul Gerea.

Ministrul i-a rugat pe protestatari să accepte creşterea de venituri propusă, care este "aproape de varianta din protocol" timp de câteva luni, până la rectificarea bugetară.

Andrei Gerea a declarat, în cadrul Comisiei de transporturi şi energie din Senat, că situaţia de la Crucea, unde minerii se află blocaţi în subteran, este generată de cei care urmează să se pensioneze şi "fac tărăboiul", sindicatele scăpând de sub control situaţia.

Aproximativ două sute de mineri, care s-au blocat de luni în subteran, au continuat şi marţi protestul şi au aşteaptat până la ora 14.00 ca revendicările să le fie soluţionate, ameninţând că, în caz contrar, vor intra în greva foamei.

Minerii de la Crucea au reluat luni dimineaţă protestele suspendate la sfârşitul lunii ianuarie, reclamând că nu li s-au mărit salariile, şi nici nu li se alocă mai mulţi bani pentru norma de hrană.

În 30 ianuarie, după o săptămână de proteste ale minerilor de la EM Crucea, o delegaţie a Ministerului Energiei, IMM şi Mediului de Afaceri, condusă de ministrul Andrei Gerea s-a ajuns la un acord, condiţiile fiind statuate în cadrul unui protocol semnat de toate părţile implicate.

Astfel, a fost agreată o nouă formulă de calcul al salariului pentru angajaţii din subteran şi pentru cei de la staţiile de preparare, în aşa fel încât minerii să beneficieze de creşterea veniturilor începând cu 1 februarie 2015.

"Aplicarea acestei măsuri permite apropierea salariilor de la exploatarea de uraniu de nivelul venitului mediu din sectorul mineritului. De asemenea, prin protocol a fost consfinţită respectarea în continuare a prevederilor contractului colectiv de muncă referitoare la acordarea primelor de Paşte, Ziua Mineritului şi de Crăciun", se preciza într-un comunicat al Ministerului Energiei transmis după semnarea protocolului.

Totodată, în urma discuţiilor s-au stabilit, printre altele, înaintarea către Ministerul Muncii a documentaţiei privind modul de calcul al pensiei, precum şi pregătirea documentaţiei în vederea efectuării de demersuri pentru modificarea prin HG a valorii mesei antidot, mai menţiona sursa citată.

"Înţelegem condiţiile grele în care se desfăşoară munca în subteran, iar măsurile decise astăzi pentru o mai bună recompensarea a eforurilor şi a expunerii la un mediu neprielnic sănătăţii sunt ceea ce putem face pentru mineri în acest moment. Vom studia cu atenţie punctele care ne-au fost semnalate şi cu siguranţă vom susţine viitoare schimbări legislative necesare oamenilor care lucrează în acest sector. De asemenea, considerăm că se impune o analiză atentă a modului de salarizare, a relaţiilor de muncă şi a condiţiilor de securitate în muncă", declara, la data respectivă, Andrei Gerea.

Exploatarea Minieră Crucea este singura exploatare de uraniu funcţională din ţară, având două puncte de lucru - Crucea şi Botuşana - unde lucrează peste 500 de angajaţi.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
DIRECTOR SUCURSALĂ,
DEMISIE,
/actualitate/directorul-sucursalei-suceava-a-companiei-nationale-a-uraniului-a-demisionat-minerii-de-la-crucea-raman-blocati-13925428
13925428
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.