Săptămâna trecută AVBS, unul dintre brokerii de credite de pe piaţă, a venit cu informaţia, preluată de toateă lumea, că românii plătesc dobânzi mai mari la credite faţă de Europa de Vest.

Persoanele fizice şi companiile din România plătesc dobânzi duble la credite faţă de alte ţări din UE, cu toate că inflaţia s-a înjumătăţit. Decizia BNR de vineri de a menţine dobânda-cheie la 6,5% menţine şi dobânzile la credite la niveluri ridicate

Românii ajung să plătească rate bancare cu 500-800 de lei mai mari decât vecinii europeni, pentru că ţările din zona euro beneficiază de dobânzi mai mici, în timp ce România, Ungaria şi Polonia conduc topul dobânzilor ridicate, spune AVBS, broker de credite.

De ce sunt atât de mari dobânzile la credite în România faţă de alte ţări?

Ziarul Financiar a solicitat AVBS să facă o simulare mai extinsă privind dobânzile la credite.

Dacă în România dobânda nominală la un credit ipotecar în lei este de 4,99%, în zona euro dobânda medie este de 3,59% la euro, în Polonia este de 7,1% la un credit în zloţi, în Ungaria este de 6,79% la un credit în forinţi, în Germania dobânda medie la un credit ipotecar de 3,5% în euro, iar în Bulgaria dobânda este de 2,8% la un credit în leva, dar leva este legată de euro printr-un curs fix, ceea ce înseamnă că este ca şi cum ar fi euro.

Valentin Anghel, directorul AVBS, spune că dobânzile sunt mari în România pentru că inflaţia este mai mare, deficitul bugetar este mare, iar riscul de ţară este şi mai mare.

Rata de dobândă de referinţă a BNR (6,5%) rămâne la un nivel mai ridicat pentru a descuraja deprecierea monedei şi pentru a menţine stabilitatea financiară, a menţionat el.

Tot ce a spus Valentin Anghel este valabil.

Dar cel mai important motiv pentru care dobânzile la credite sunt mari, sau mai mari decât în Europa de Vest, pentru că faţă de celelalte ţări din Est par mai mici, este că dobânzile la depozitele în lei plătite de bănci sunt mari.

Nu ştiu dacă în ţările vestice, nu ştiu dacă în Germania, dobânzile la depozite sunt atât de mari cum sunt la noi. Asta dacă comparăm dobânzile la creditele în lei faţă de dobânzile la creditele în euro.

Conform datelor BNR, băncile au avut în luna septembrie o dobândă medie pentru depozitele la termen de 5,27%, versus o dobândă medie la credite (de toate tipurile – ipotecare, de consum etc.) a fost de 8,57%. 

Sunt bănci care oferă dobânzi la depozite chiar mai mari decât această medie.

Mai mult decât atât, Ministerul Finanţelor, prin faptul că oferă la Fidelis o dobândă de 7% la lei şi 5% la euro, impune practic un reper pentru dobânzile din piaţă la nivel de depozite.

Dacă facem o comparaţie cu o dobândă nominală ipotecară de 4,99%, nu stăm chiar aşa rău!

Dacă ai un credit, dacă vrei să iei un credit de la bancă, bineînţeles că vrei dobândă mică. Dar ce te faci cu deponenţii, cu cei care asigură băncilor, prin depozite, resursele financiare necesare pentru acordarea de credite?

Băncile au un capital propriu limitat, care nu este folosit în integralitate pentru acordarea de credite. Spre exemplu, Banca Transilvania are un capital de 13 miliarde de lei, depozite bancare de 142 de miliarde de lei şi credite de 88 de miliarde de lei.

Capitalul unei bănci este folosit pentru investiţii şi pentru asigurarea resurselor atunci când apar credite neperformante. Băncile trăiesc din diferenţa dintre dobânzile la depozite şi dobânzile la credite. Nu poţi să dai credite mai multe dacă nu ai depozite.

Băncile de pe piaţa românească, atât cele româneşti cât şi cele care au capital străin, sunt întâi într-o competiţie permanentă pentru atragerea de resurse financiare, adică pentru depozite. După aceea vin creditele.

Ca să ai resurse financiare ca să dai credite, trebuie să oferi dobânzi bune/mari la depozite, cum este cazul acum.

Nicio bancă, oricât de mare ar fi şi oricât ar fi raportul subunitar dintre credite şi depozite, nu-şi permite să-şi înjumătăţească dobânzile la depozite ca să dea credite cu dobânzi mai mici. Pentru simplul fapt că ar rămâne fără resurse din care să dea credite.

Spre deosebire de modelul ungar, unde dobânzile la depozite sunt mult mai mici, în România s-a preferat şi s-a susţinut de către BNR o politică prin care băncile să acorde dobânzi bune la depozite, pentru a proteja cât mai mult disponibilităţile băneşti ale românilor, care altfel ar putea să scoată banii din bănci şi să-i transforme în euro sau în orice altceva.

De asemenea, stabilitatea cursului valutar leu/euro din ultimii cinci ani a permis o protecţie extraordinară a banilor românilor în lei, care deşi în 2022 au fost mâncaţi de inflaţie (la o inflaţie de 16% dobânzile în lei au fost de 6-7%), prin stabilitatea cursului valutar leu/euro au reuşit să-şi menţină şi să-şi crească puterea în euro.

În Ungaria cursul valutar euro/forint a avut fluctuaţii mari în sensul deprecieri forintului, dobânzile la depozitele în forinţi au fost mult mai mici decât la noi, ceea ce în final se traduce printr-o scădere a puterii resurselor financiare ale ungurilor.

Dacă ungurii ar fi venit cu banii lor în România, i-ar fi schimbat în lei şi i-ar fi depus la băncile de aici, ar fi câştigat mult mai mulţi bani decât au câştigat/pierdut la ei acasă.

Chiar dacă în România există această retorică că dobânzile la credite sunt mari, trebuie să ne uităm şi la dobânzile la depozite, care şi ele sunt mari.

Când vrei un credit vrei dobânzi mici, când vrei să-ţi depui banii la bancă, vrei dobânzi mari!

Cea mai bună variantă ar fi să-ţi ţii banii în depozite în România şi să iei credit ipotecar din Germania, cu care să cumperi un apartament la noi.