Andre Spicer, profesor care studiază comportamentul în organizaţii la Cass Business School în Londra şi Carl Cederström, profesor asociat de teorie a organizaţiei la Universitatea Stockholm, au studiat impactul fericirii în cadrul corporaţiilor. Potrivit unui articol publicat de Harvad Business Review, în cadrul căruia şi-au publicat descoperirile, fericirea angajatului nu este corelată neapărat cu productivitatea acestuia. Cei doi spun că trendul recent al companiilor care vizează fericirea angajaţilor, în scopul îmbunătăţirii productivităţii acestora, datează încă din perioadă experimentelor Hawthorne din anii 1920, care vizau schimbarea mediilor în care lucrează angajaţii pentru a creşte productivitatea la o fabrică. De atunci, această credinţă a fost aplicată de aproape toate filosofiile corporatiste - angajaţii fericiţi - înseamnă angajaţi productivi. Cei doi autori spun că acesta este un simplu mit.

„Fericirea nu conduce neapărat o creştere a productivităţii”, au scris cei doi, care citează un studiu derulat în supermarketurile din Marea Britanie şi care a descoperit că pe măsură ce angajaţii erau mai nefericiţi, supermarketurile înregistrau profituri mai mari. Studiul a descoperit de asemenea o corelaţie între satisfacţia la locul de muncă şi productivitate. O altă cercetare a arătat opusul, sugerând că efectul fericirii asupra productivităţii este vag.

Mai mult decât atât, dacă fericirea îi face pe oameni mai energici şi mai eficienţi, căutarea acestei stări emoţionale poate fi epuizantă: „Nefericirea nu este doar nefericire; este mai rău decât atât, eşecul de a fi fericit”. Când aştepţi ca munca să te facă fericit, înseamnă că aştepţi ca şeful tău să îţi satisfacă nevoile emoţionale. Scriitorii menţionează un studiu al cercetătorului Susanne Ekmann, care a descoperit că angajaţii care se aşteptau ca munca să îi facă fericiţi erau confuzi în legătură cu rolul pe care şefii lor îl aveau în viaţa lor. În loc să se uite la şefi pentru ceea ce sunt, îi considerau drept „soţi sau părinţi surogat”. Când angajaţii nu primeau „răspunsul emoţional” aşteptat de la manageri, se simţeau „neglijaţi şi începeau să exagereze”.

„În realitate, munca, la fel ca orice alte aspecte ale vieţii - ne va crea o paletă largă de emoţii. Fericirea, bineînţeles, este minunat de experimentat, dar nimic nu poate fi forţat în existenţa proprie.” Duoul scrie că, pe măsură ce ne implicăm mai puţin activ în căutarea fericrii prin jobul nostru, cu atât vom fi mai predispuşi să experimentăm „bucurie spontană şi plăcută, nu construită şi opresivă”.