Donald Trump semnează joi un ordin executiv pentru desfiinţarea departamentului de educaţie
Preşedintele Donald Trump va semna joi un ordin executiv pentru desfiinţarea Departamentului Educaţiei, conform unui oficial al Casei Albe. Implementarea măsurii necesită însă aprobarea Congresului, scrie AP.
Decizia face parte dintr-o promisiune electorală şi vizează transferul autorităţii asupra educaţiei către state.
Un document al Casei Albe precizează că ordinul va cere secretarului educaţiei, Linda McMahon, „să ia toate măsurile necesare pentru a facilita închiderea Departamentului Educaţiei, asigurând în acelaşi timp continuitatea serviciilor esenţiale”.
Departamentul gestionează anual miliarde de dolari pentru şcoli şi coordonează un portofoliu de credite studenţeşti de 1,6 trilioane de dolari. De asemenea, supraveghează aplicarea legislaţiei privind drepturile civile în educaţie.
Criticii măsurii susţin că desfiinţarea agenţiei ar agrava inegalităţile din sistemul de învăţământ. „Aceasta nu este o reformă, ci o condamnare a milioane de copii la un viitor incert”, a declarat National Parents Union.
Chiar şi în rândul republicanilor există îndoieli privind fezabilitatea planului, deoarece desfiinţarea unui departament federal necesită votul Congresului. O propunere similară a fost respinsă în 2023, inclusiv de 60 de republicani.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA