Cum doresc Statele Unite să remodeleze economia globală: Administraţia Biden încearcă să revitalizeze clasa de mijloc şi democraţia statului, în paralel cu luptele duse împotriva schimbărilor climatice şi a avansului căpătat de China. Aliaţii sunt de părere că interesele lor ar putea fi afectate
O revoluţie neanunţată a avut loc în ceea ce priveşte abordarea economică a Statelor Unite la nivel internaţional, un eveniment care poate remodela economia globală şi alianţa occidentală, potrivit Financial Times.
Noua abordare a fost expusă de Jake Sullivan pe 27 aprilie, consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui Joe Biden. Rivalitatea strategică cu China ocupă o poziţie centrală în cadrul noii strategii economice a Statelor Unite.
În esenţă, SUA intenţionează să implementeze o nouă politică industrială strategică pentru a revitaliza simultan clasa de mijloc americană şi democraţia statului, în parelel cu lupta dusă împotriva schimbărilor climatice şi a avansului tehnologic al Chinei.
Mulţi dintre aliaţii Americii consideră că cea mai mare economie a planetei a scăpat din vedere interesele „prietenilor” săi. Aceştia se tem, în special, că subvenţiile în valoare de sute de miliarde de dolari acordate industriei americane şi tehnologiei curate, prevăzute în Legea reducerii inflaţiei, vor fi acordate în detrimentul producătorilor şi lucrătorilor din Europa şi Asia. Unii se tem, de asemenea, că incercările Statelor Unite de a se îndepărta de China vor perturba grav comerţul internaţional. Totodată, analiştii sunt îngrijoraţi de faptul că cererile SUA de reformare a Organizaţiei Mondiale a Comerţului vor sfârşi prin a sabota, de fapt, comerţul liber.
Oficialii americani resping aceste afirmaţii - subliniind referirile repetate ale lui Sullivan privitoare la interesele aliaţilor occidentali în discursul său. Potrivit acestora, America va prelua în sfârşit conducerea în lupta împotriva schimbărilor climatice, un pas care ar trebui salutat de întreaga lume.
De asemenea, Sullivan a ţinut să sublinieze că îndepărtarea de Beijing nu înseamnă şi eliminarea chinezilor din lanţurile globale de aprovizionare. Săptămâna trecută, el a declarat: „Încercăm să construim o lume în care să existe mai multe surse pentru produsele de maximă importanţă. Nu spunem că Beijingul nu ar mai trebui să construiască iPhone-uri sau să producă panouri solare, ci din contră, suntem de părere că şi alte ţări ar trebui să o facă".
Sullivan este dornic să convingă aliaţii Statelor Unite că „noul consens de la Washington" poate funcţiona în avantajul tuturor. Acesta e de părere că aliaţii Americii sunt în întregime pe aceeaşi lungime de undă cu planurile sale de facilitare a tranziţiei ecologice, cu toţii alegând o abordare similară. Într-adevar, a existat o convergenţă semnificativă de limbaj şi de abordare în comunicatul G7, în special privitor la problemele legate de reducea riscurilor care pândesc lanţurile de aprovizionare.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro