Dosarul măştilor: fiul lui Victor Piţurcă a fost reţinut, şeful Romarm ar putea fi arestat preventiv

Autor: Mediafax Postat la 31 ianuarie 2023 76 afişări

Dosarul măştilor: fiul lui Victor Piţurcă a fost reţinut, şeful Romarm ar putea fi arestat preventiv

Un om de afaceri a fost reţinut pentru 24 de ore, iar directorul Romarm ar putea fi arestat preventiv în dosarul privind măştile de protecţie, a anunţat DNA. Sursele confirmă că omul de afaceri este Alexandru Piţurcă, fiul lui Victor Piţurcă.

Potrivit DNA, procurorii anticorupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 31 ianuarie, a unui inculpat, om de afaceri, în sarcina căruia s-a reţinut comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă.

„Pe fondul pandemiei generate de virusul COVID – 19, în perioada 19.03.2020 - 10.04.2020, omul de afaceri ar fi acceptat, în mod direct, condiţiile impuse de inculpatul Ţuţu Gabriel (descrise în comunicatul anterior) în schimbul cărora acesta din urmă ar fi lăsat să se creadă că are influenţă asupra unor funcţionari din cadrul M.Ap.N. şi că îi va determina pe aceştia să încredinţeze direct şi fără proceduri publice contracte de furnizare produse de protecţie împotriva coronavirusului asocierii din care făcea parte şi societatea administrată de inculpat”, scrie în comunicatul DNA.

Anchetatorii au descoperit că produsele nu erau conforme.

„De asemenea, inculpatul Ţuţu Gabriel ar mai fi promis că îi va determina pe aceeaşi funcţionari să efectueze recepţia produselor respective, chiar dacă acestea erau neconforme şi să achite la timp facturile emise în acest sens. Aşa cum am precizat şi anterior, în contextul menţionat mai sus, inculpatul Ţuţu Gabriel ar fi primit printr-un intermediar, suma de 50.000 lei, reprezentând preţul traficului de influenţă”, mai anunţă DNA.

Inculpatului i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile. Dosarul cauzei privind pe inculpatul faţă de care a fost dispusă măsura preventivă a reţinerii şi pe inculpatul Ţuţu Gabriel va fi înaintat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, precizează anchetatorii.

În cauză se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane. Fostul selecţioner al echipei de fotbal a României, Victor Piţurcă, a mers marţi la sediul DNA. El a ajuns în faţa anchetatorilor la doar câteva ore după ce a fost eliberat din arest.

Victor Piţurcă le-a spus jurnaliştilor prezenţi în faţa sediului DNA că nu poate oferi detalii din dosar. De asemenea, el a făcut semne unui cetăţean care îi cerea socoteală în legătură cu acuzaţiile din dosar.

Victor Piţurcă a fost eliberat marţi dimineaţă după ce i-a expirat ordonanţa de reţinere. Procurorii l-au plasat pe Piţurcă sub control judiciar.

„Nu am nicio treabă cu această afacere”, a declarat Victor Piţurcă la ieşirea din arest.

Piţurcă a fost reţinut luni pentru 24 de ore în dosarul privind achiziţionarea de măşti pentru Ministerul Apărării Naţionale.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
masti,
dosar,
piturca,
retinere,
arestare preventiva,
fiu

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.