DOSARUL "Microsoft": Dorin Cocoş, Gabriel Sandu şi Nicolae Dumitru şi-au recunoscut faptele. Care a fost MECANISMUL "afacerii"
Dorin Cocoş, Gabriel Sandu şi Nicolae Dumitru şi-au recunoscut faptele de care sunt acuzaţi în dosarul "Microsoft" şi ar putea beneficia de reducerea cu o treime a pedepselor care vor fi dispuse de instanţa supremă, în timp ce Gheorghe Ştefan şi-a susţinut în continuare nevinovăţia.
Oamenii de afaceri Dorin Cocoş şi Nicolae Dumitru, fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu şi fostul primar al municipiului Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan au fost audiaţi, luni, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), în dosarul privind achiziţia de licenţe "Microsoft".
Cocoş, Sandu şi Dumitru au cerut instanţei să fie judecaţi prin procedura simplificată, susţinând că recunosc în totalitate faptele de care sunt acuzaţi de procurori. Cei trei au povestit în faţa instanţei cum s-a făcut traficul de influenţă şi cum s-au încasat comisioanele în urma achiziţionării de către Ministerul Comunicaţiilor a licenţelor Microsoft.
Instanţa a admis cererea celor trei, ceea ce presupune că ar putea beneficia de reducerea cu o treime a pedepselor care vor fi dispuse de judecătorii ICCJ.
Gabriel Sandu: "Am fost cel mai prost ministru din istoria României"
Gheorghe Ştefan şi-a susţinut în continuare nevinovăţia, el contestând acuzaţiile formulate pe numele său în acest dosar.
În declaraţia dată în faţa instanţei, Gabriel Sandu, ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în perioada decembrie 2008 - septembrie 2010, a recunoscut acuzaţiile care i se aduc în dosar, respectiv luare de mită şi spălare de bani, dar a menţionat că a dat toţi banii la PDL, partidul din care făcea parte, pentru finanţarea campaniei electorale.
Gabriel Sandu a arătat că, din punctul său de vedere, "a fost cel mai prost ministru din istoria României".
"Fac politică din 1999 şi am crezut că sunt un băiat deştept. Am ajuns însă la concluzia că am fost cel mai prost ministru din istoria României", şi-a început Sandu declaraţia dată în faţa magistraţilor.
Acesta a arătat că îl cunoştea bine pe Gheorghe Ştefan, alături de care a susţinut multe campanii electorale, atât financiar cât şi organizatoric. În ce priveşte comisionul de patru milioane care i-a revenit ca urmare a afacerii Microsoft, Gabriel Sandu a arătat că i-a dat pe toţi pentru campania electorală.
"Arăt că am stabilit cu Cocoş şi cu Gheorghe Ştefan în mod separat să finanţez campania prezidenţială şi partidul cu câte două milioane. Deci, în total, patru milioane de euro", a mai spus Gabriel Sandu.
Fostul ministru a mai arătat că, la un moment dat, Dorin Cocoş i-a spus despre ce este vorba şi că trebuie să se vadă cu Claudiu Florică, după care să încheie contractul. Sandu a precizat că a propus o licitaţie internaţională şi 50.000 de ore de consultanţă, însă propunerea sa a fost refuzată.
"Apoi am avut o nouă întâlnire cu Dorin Cocoş, care mi-a spus să nu mă mai port atât de dur cu domnul Florică şi că ar trebui să accept termenii solicitaţi de acesta. La rândul său, domnul Gheorghe Ştefan mi-a transmis că trebuie să discut cu domnul Cocoş şi că cei din partid sunt nemulţumiţi că nu contribuim la campania electorală. În aceste condiţii, am acceptat să facilitez afacerea, dar din comisionul meu am plătit la partid şi pe materiale electorale", a declarat fostul ministru.
Dorin Cocoş: "Claudiu Florică a venit cu propunerea de a împărţi comisionul de 16 milioane de euro"
La rândul său, Dorin Cocoş a povestit judecătorilor că, la începutul anului 2009, denunţătorul Claudiu Florică, atunci reprezentant al firmei Fujitsu Siemens Computers în România, şi Dinu Pescariu i-au propus să intervină la Ministerul Comunicaţiilor pentru a le face conexiunea cu ministrul Gabriel Sandu, deoarece doreau să vândă ministerului aproximativ 90.000 de licenţe Microsoft, spunându-i că sunt unici distribuitori şi că preţul este unul foarte bun.
"Eu, personal, nu îl cunoşteam pe Sandu, dar ştiam că are o relaţie foarte bună cu Gheorghe Ştefan, care locuia frecvent la mine la hotel, motiv pentru care am apelat la acesta", a spus Dorin Cocoş.
El a adăugat că, după câteva zile, a avut loc o întâlnire în patru, la care au mai participat Gheorghe Ştefan, Gabriel Sandu şi Claudiu Florică. La acea discuţie, potrivit lui Cocoş, Claudiu Florică a arătat că există un contract din 2004, dar trebuie reactualizat, pentru că a expirat, fiind vorba de aproximativ 100.000 de licenţe Microsoft, care ar fi folosite oarecum ilegal de Guvern dacă nu s-ar prelungi contractul. Tot atunci, a mai spus Cocoş, s-a discutat şi despre valoarea acelui contract, care ajungea la aproximativ 80 de milioane de euro, discountul oferit de Microsoft fiind undeva la 15-20 la sută din valoarea contractului.
Dorin Cocoş a adăugat că Gabriel Sandu nu a spus atunci nimic, însă câteva săptămâni mai târziu a avut loc o altă întâlnire, la care Sandu a arătat că într-adevăr licenţele expiră, iar singurul furnizor de pe piaţă este Microsoft. Cu acest prilej, a mai arătat Cocoş, Claudiu Florică a venit cu propunerea de a împărţi comisionul de 16 milioane de euro, urmând să primească fiecare câte patru milioane de euro, bani ce urmau să intre în posesia lor prin intermediul unui om de încredere desemnat de fiecare dintre aceştia. Banii au fost încasaţi de către Claudiu Florică, prin intermediul unei firme a acestuia deschisă în Irlanda, a adăugat omul de afaceri.
Dorin Cocoş a precizat că i-a spus lui Claudiu Florică să vireze partea sa în contul lui Dinu Pescariu şi că doreşte să folosească cea mai mare parte din sumă pentru campania PDL din 2009.
Cocoş a adăugat că, spre sfârşitul acelui an, Claudiu Florică l-a întrebat dacă este de acord să contribuie la plata unei sume de un milion de euro pentru Şerban Tănăsescu şi Răzvan Radu, persoane cu funcţii de conducere la banca UniCredit, care finanţa contractul, propunere pe care Cocoş susţine că a acceptat-o. Acesta a mai arătat că spre sfârşitul anului 2009, când a început campania electorală, l-a rugat pe Pescariu să plătească 500.000 de euro avans pentru o firmă din China şi încă 300.000 de euro către o filială a aceleiaşi societăţi, deschisă în Austria pentru materiale publicitare. Firma chineză urma să livreze 27 de containere cu materiale electorale, valoarea finală a mărfurilor ridicându-se la aproximativ 3,2 milioane de euro.
"Din comisionul obţinut în urma afacerii Microsoft, mie mi-au rămas cam 1,2 milioane de euro, însemnând 700.000 ca împrumut bancar, sumă care apare şi în declaraţia de avere a fostei mele soţii Elena Udrea, şi în jur de 500.000 de euro cash pe care Dinu Pecariu mi i-a plătit eşalonat", a arătat Cocoş în declaraţia sa.
Nicolae Dumitru: "I-am dat lui Şerban Mihăilescu 800.000 de dolari, pentru a accelera afacerea"
Şi omul de afaceri Nicolae Dumitru, care controlează grupul de firme Niro, a dat o declaraţie completă, în care a arătat că a fost contactat de Dinu Pescariu, care l-a rugat să discute cu Alexandru Bittner, pentru ca acesta din urmă să îşi folosească influenţa la Guvern pentru avizarea contractului privind licenţele Microsoft. Dumitru a spus că l-a sunat pe Alexandru Bittner la biroul acestuia şi a avut ulterior o întâlnire în timpul căreia a înţeles că Bittner ştia despre ce este vorba şi a solicitat o sumă de 3,8 milioane de dolari.
Omul de afaceri a arătat că l-a anunţat pe Dinu Pescariu cu privire la suma cerută de Bittner, iar Pescariu a fost de acord, însă a menţionat că nu are bani şi a propus să intre în afacere şi să achite el suma solicitată, urmând ca ulterior să recupereze banii. Nicolae Dumitru a mai spus că, într-o primă fază, a dat doar un milion de dolari, restul de bani plătindu-i în mai multe tranşe. Ulterior, potrivit lui Dumitru, Alexandru Bittner l-a contactat şi i-a spus că lucrurile "merg greu la secretariatul general al Guvernului" şi trebuie să ia legătura cu Şerban Mihăilescu.
"M-am întâlnit cu Şerban Mihăilescu, i-am spus despre ce este vorba, că am intrat în afacere şi am garantat cu 3,8 milioane de dolari şi i-am dat şi lui, din proprie iniţiativă, 800.000 de dolari, pentru a accelera afacerea, lucru care s-a şi întâmplat. Între timp, i-am achitat şi lui Bittner restul banilor, pe care i-am plătit cash, o parte din ei fiind duşi chiar de către mine la biroul său, iar o altă parte au fost transmişi prin intermediul şoferului meu Manuel Bercu", a arătat Nicolae Dumitru în declaraţia sa dată în faţa instanţei.
Omul de afaceri a adăugat că, după câteva luni, a avut o nouă întâlnire cu Bittner, care l-a anunţat că trebuie să dea încă un milion de dolari, lucru care s-a întâmplat, suma finală ridicându-se astfel la 4,8 milioane de dolari. Nicolae Dumitru a precizat că şi-a recuperat banii după ce Dinu Pescariu ar fi deschis pe numele lui o firmă în Elveţia, societate prin intermediul căreia a încasat, în total, şapte milioane de dolari, în urma unor contracte fictive de prestări servicii. Acesta a explicat că din suma de şapte milioane de dolari, 4,8 milioane au fost banii daţi lui Bittner, restul fiind comisionul său.
Nicolae Dumitru a mai spus, în faţa instanţei, că în a doua jumătate a anului 2009 a fost din nou contactat de Dinu Pescariu, care i-a cerut 1,9 milioane de euro, sumă destinată lui Dorin Cocoş, care urma să-şi exercite influenţa asupra Guvernului, tot în legătură cu licenţele Microsoft.
"I-am dat bani personal lui Cocoş urmând ca apoi să-i recuperez din afacerea Microsoft. Precizez că am recuperat suma integral, plus un milion de euro de la Dinu Pescariu. Lui Cocoş i-am dat banii în tranşe, prima fiind în valoare de 400.000 de euro", a spus Nicolae Dumitru.
La finalul audierilor, instanţa a stabilit următorul termen de judecare a dosarului "Microsoft" în 3 noiembrie.
O parte din dosarul "Microsoft" a ajuns în instanţă în 23 martie, Dorin Cocoş, Nicolae Dumitru şi Gheorghe Ştefan fiind acuzaţi de trafic de influenţă şi spălare de bani, iar Gabriel Sandu, de luare de mită şi spălare de bani.
Potrivit procurorilor, Dorin Cocoş ar fi pretins şi primit 9.000.000 de euro de la Claudiu Florică şi Dinu Pescariu, pentru ca, prin intermediul Elenei Udrea, la acea vreme ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului şi vicepreşedinte PDL, să asigure firmelor susţinute de Florică încheierea şi derularea contractului de licenţiere Microsoft cu Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.
Totodată, potrivit procurorilor, Dorin Cocoş ar fi cerut 17,5 milioane de euro pentru el, Gheorghe Ştefan şi Gabriel Sandu, pentru a interveni în achiziţionarea dreptului de utilizare a licenţelor Microsoft, din care 15,7 milioane de euro ar fi ajuns în contul unor firme controlate de cei trei, direct sau prin intermediari.
După trimiterea unei părţi din dosar în instanţă, procurorii DNA au continuat ancheta în cazul celorlalte persoane vizate.
În acest dosar sunt vizaţi şi alţi opt foşti miniştri: Şerban Mihăilescu, Ecaterina Andronescu, Valerian Vreme, Dan Nica, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu şi Adriana Ţicău.
Potrivit DNA, persoanele din Guvern, ministere şi din societăţile implicate în derularea proiectului privind licenţele Microsoft pentru şcoli ar fi pretins 20 de milioane de dolari din cele 54 de milioane achitate de Executiv în cadrul contractului.
Contractul cadru de închiriere de licenţe Microsoft, din 15 aprilie 2004, ar fi fost încheiat în condiţii oneroase pentru bugetul de stat, asigurând posibilitatea deturnării unui discount de circa 47 la sută acordat de Microsoft în considerarea Guvernului şi, implicit, permiţând plata unor comisioane către persoanele implicate, susţin anchetatorii.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro