Două lanţuri mari de magazine din România vor amenaja un centru de spitalizare în Mogoşoaia pentru bolnavii de COVID-19
În contextul epidemiei de coronavirus din România, companiile Auchan şi Leroy Merlin, cu sprijinul Ministerului Sănătăţii şi al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), au demarat organizarea unui centru de spitalizare pentru persoane noncritice. Astfel, o clădire aparţinând Leroy Merlin, situată pe centura Capitalei - zona Mogoşoaia, va fi transformată într-un centru de primire, triere, cazare şi tratare preliminară a bolnavilor infectaţi cu coronavirus, iar cazurile mai grave vor fi transferate către alte unităţi spitaliceşti. Suprafaţa alocată, de 7.500 mp, este echipată cu toate utilităţile de bază (apă, energie, canalizare, etc.) şi va fi fi amenajată, graţie eforturilor tuturor celor care se alătură proiectului, într-o unitate pre-spitalicească.
După finalizarea echipării, clădirea va fi predată autorităţilor medicale decise de Guvernul României, pentru a fi operată de către cadre medicale profesioniste.
„Aşa am considerat noi că trebuie să ne implicăm, asta ni s-a părut cel mai potrivit să facem: un spital de campanie, chiar dacă e mult spus. Aici vrem să primim persoane infectate cu coronavirus, ceea ce ar mai diminua, pe cât posibil, presiunea la care pot fi supuse spitalele. Această iniţiativă se desfăşoară cu sprijinul şi colaborarea Ministerului Sănătăţii şi al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), şi dorim, în măsura în care va fi nevoie şi vom avea succes cu prima unitate, să o extindem şi în alte oraşe. Stimaţi oameni de business, dragi conducători de companii, vă adresez acest mesaj colegial de implicare şi solidaritate: vă aşteptăm alături de noi, sprijinul vostru este foarte important. Ştiu că mulţi aţi apreciat deja această idee, vă invit acum să o concretizăm şi vă mulţumesc în avans!” a declarat Ionuţ Ardeleanu, director general Auchan Retail România, iniţiator al proiectului.
Parteneriatul a beneficiat încă de la început de suportul companiilor Ceetrus, Oney şi Decathlon, iar o serie de lucrări pregătitoare au fost realizate deja de companii de servicii precum Sinclea, Dass, Damart, Avicompact. Compania Romcarton a anunţat, de asemenea, că intenţionează să doteze spaţiul cu paturi.
„Invităm companiile din România să susţină acest important proiect, prin furnizarea de materiale, lucrări şi servicii, atât de necesare amenajării. Companii de construcţii, de instalaţii, de mobilier, de produse textile, de transport, de echipamente medicale, de soluţii dezinfectante, de servicii, bănci şi instituţii financiare, ONG-uri etc., toate sunt invitate să participe cu produse şi servicii la amenajarea rapidă a acestei unitaţi pre-spitaliceşti” a mentionat Frederic Lamy, director general Leroy Merlin, care a pus clădirea la dispoziţie.
Companiile care doresc să se implice, se menţionează în comunicat, sunt rugate să sune la numărul de telefon 0374 45 46 41, de luni până vineri între orele 9-18, sau să scrie pe email la adresa: sustin@auchan.ro.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro