Dr. Andreea Moldovan: „Un copil, bolnav de COVID-19 de la şcoală, şi-a îmbolnăvit părinţii, bunicii, bona, plus un unchi şi o mătuşă”

Postat la 23 martie 2021 167 afişări

Dr. Andreea Moldovan: „Un copil, bolnav de COVID-19 de la şcoală, şi-a îmbolnăvit părinţii, bunicii, bona, plus un unchi şi o mătuşă”

Dr. Andreea Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, a prezentat, marţi, cazul unui elev infectat cu COVID-19 care a îmbolnăvit nouă persoane.

Dr. Andreea Moldovan: „Este deja absolut halucinant”

„Este deja absolut halucinant un caz în care un copil bolnav de la şcoală şi-a îmbolnăvit părinţii, cei patru bunici, bona plus un unchi şi o mătuşă. Deci, practic, este o transmitere extrem de largă şi de intensă”, a afirmat medicul Andreea Moldovan, marţi, scrie Digi24.

Potrivit secretarului de stat, situaţia a avut loc în Bucureşti.

„Nu am cum să spun că stăm să ne gândim, vedem ce facem. Părerea mea este că e important să ne gândim la nişte măsuri pe care să le luăm acum, care poate că ni se păreau dure, dar nu sunt deloc dure, tocmai ca să avem un orizont de aşteptare că poate în luna aprilie sau în luna mai sau în cursul verii să avem în sfârşit o perioadă mai de relaxare.

Cumva, atunci când vezi că bulgărele începe să se rostogolească trebuie să iei nişte măsuri să îl opreşti”, a mai afirmat Andreea Moldovan.

„Vă rog din suflet, testaţi şi în şcoli”, a mai spus secretarul de stat Andreea Moldovan.

Cititi mai multe pe www.gandul.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
bolnav,
copil

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.