Super-experţii în macroeconomie s-au prins după 35 de ani de capitalism că închiderea fabricilor de la noi a dus la dezindustrializare şi stagnare economică, la dispariţia de resursă umană specializată şi calificată, la creşterea consumului din import şi, desigur, la creşterea deficitului de balanţă comercială. Pentru că s-au întâmplat toate astea, trebuie să ne împrumutăm.

Un cerc vicios infernal care îndatorează România pentru câteva generaţii şi din care nimeni nu ştie sa iasă. Dar super-experţii în macro-economie nu îşi bat capul prea tare, preferă să lase Primul-Ministru să găsească soluţii pentru că, nu-i aşa, ei nu au atribuţii în dezindustrializare – reindustrializare. Ei doar analizează cifrele dintr-un birou de clasa A, ţin cuvântări în limbaj tehnic pe care nimeni nu-l înţelege în săli de conferinţă din hoteluri de cinci stele şi răspund fără să răspundă la întrebări despre economie puse într-un studio de televiziune.

Pentru nostalgici, dar nu numai pentru ei, să sumarizăm strategia de industrializare a ”nebunului grandoman Ceauşescu”. Construia fabrici, în jurul fabricilor construia oraşe, cartiere de blocuri, grădiniţe, scoli, licee, facultăţi, cămine de nefamilişti, de familişti. Nu era invenţia lui, este sistemul care funcţionează de peste 50 de ani în toate ţările industrializate din OECD sau G20, de unde suntem obligaţi acum să importăm şi noi. 

După era ”nebunului grandoman Ceauşescu”, ni s-a spus că fabricile construite atunci, din care se exporta în toată lumea, sunt învechite, poluante, energofage, ce mai, mormane de fier vechi, deci trebuie puse la pământ. Iar în locul lor au răsărit mândre malluri, clădiri de birouri şi cartiere de locuinţe. Apoi au dispărut şcolile, liceele şi facultăţile care pregăteau personal calificat şi specializat pentru fabrici. Au dispărut efectiv oraşe întregi, romanii au plecat spre vest, să lucreze în fabricile din OECD sau G20, de unde se exportă către România cele mai banale produse.

Marcel Ciolacu, în drumul meu zilnic până la fabrică trec pe lângă ceea ce au fost trei fabrici emblematice ale României, mari exportatori, una de ceramica, una de chimie şi una de încălţăminte. Una este acum cartier de blocuri, cea de-a doua se va reconverti într-un mall iar cea de-a treia, cine ştie ce va deveni, probabil clădire de birouri. Sunt sigur că şi tu, când mergi la Buzău, vezi cum au fost făcute una cu pământul fabrici bune de acolo, la fel văd şi Sorin Grindeanu la Timişoara, Paul Stanescu la Slatina, Victor Negrescu la Alba, Mihai Tudose la Brăila şi tot aşa. Vedem însă cu toţii şi fabrici care au rămas în picioare, au intrat în circuitul internaţional, au început să exporte şi cărora le merge bine – autovehicule, electrocasnice, medicamente, materiale de construcţii – şi atunci ne întrebăm dacă chiar trebuia să dam jos 3000 de fabrici ale ”nebunului grandoman Ceauşescu”, fără să punem nimic în schimb?

În 35 de ani am creat, prin lipsa de viziune, nepăsare, neglijenţă şi multa-multa corupţie, o cultura anti-fabrici, nimeni nu vrea să construiască sau să muncească într-o fabrică. Şi, din păcate, avem politicieni care nu au construit o fabrică, nu conduc sau nu au condus o fabrică, nu au intrat într-o fabrică în ultimii patru ani şi nu au vorbit cu un şef de fabrică în ultimul an.

România trebuie să se industrializeze urgent, asta însemnând fabrici cât vezi cu ochii, indiferent de capital. Mâncare, chimie, energie, apărare.

Marcel Ciolacu, un discurs bun pentru viitorul României ar trebui să înceapă cu istorioara în care Ion şi Gheorghe, doi ciobani din Poplaca, merg la Sibiu să ia trenul să vândă telemea la Bucureşti. Trenul tocmai pleca, fug după el dar îl pierd, iar Gheorghe exclamă supărat: ”No, vezi mă Ioane că-i bai când n-ai lucrul tău?”

Succes la industrializarea României. Trebuie să avem lucrul nostru.