Găsirea personalului spe­cializat, fie că este vorba de sudori, lăcătuşi, strungari, dulgheri, ingineri bio­tehnologi sau operatori de maşini cu comandă numerică (CNC), reprezintă principala provocare cu care se confruntă companiile din industrie

♦ Sudorii, lăcătuşii, dulgherii, inginerii biotehnologi sunt tot mai greu de găsit pe piaţa locală.

Găsirea personalului spe­cializat, fie că este vorba de sudori, lăcătuşi, strungari, dulgheri, ingineri bio­tehnologi sau operatori de maşini cu comandă numerică (CNC), reprezintă principala provocare cu care se confruntă companiile din industrie. Meseriaşii sunt tot mai greu de găsit în condiţiile în care de pe băncile şcolilor profesionale ies tot mai puţini specialişti.

„Astăzi la poartă nu mai bate nimeni, aproape nimeni. Trebuie să-i cauţi, să-i convingi, şi cel mai rău este că au dispărut şcolile profesionale sau chiar dacă n-au dispărut fizic sau există pe hârtie, practic nu produc mai nimic sau produc nişte imitaţii de strungari sau alte meserii“, a spus Ioan Simion, fondatorul Confind din Câmpina, furnizor de echipamente petroliere,  în cadrul conferinţei ZF Reindustrializarea României.

Compania este activă pe piaţă de 32 de ani şi are 1.000 de angajaţi. Antreprenorul spune că reuşeşte să găsească sudori, lăcătuşi, vopsitori pentru perioade cu vârf de activitate doar cu ajutorul firmelor de închiriere de forţă de muncă, iar pentru alte specializări, precum operatori de maşini  cu comandă numerică (CNC), a investit în formarea angajaţilor direct la locul de muncă.

„În cadrul uzinei avem toate categoriile de meserii, în ziua de astăzi  nu mai există strungar clasic pe piaţă, cei bătrâni au ieşit la pensie, iar în piaţă nu formează nimeni tineri strungari. Am renunţat la maşini clasice, am trecut pe maşini cu comandă numerică, ce reclamă altă pregătire şi costă mai mult“.

Singura cale ca să acopere anumite categorii de salariaţi a fost să investească în calificarea personalului direct în curtea uzinei. „Ne-am apucat singuri să ne facem  operatori de maşini cu comandă numerică, nimeni din ţara asta nu formează astfel de operatori. Atunci ne-am apucat singuri să ne facem. Am făcut şcoală proprie, băgăm loturi de 10 cursanţi şi în şase luni îi transformăm în operatori de maşini cu comandă numerică. Înainte îi alegeam să aibă examenul de bacalaureat, dar acum îl luăm pe oricare ştie să lucreze cu telefonul. Dacă ştiu să butoneze pe telefon, zic că sunt IT-işti, avem multe probleme“.

Sistemul de învăţământ ar trebui să fie focalizat pe formarea forţei de muncă pentru care există cerere în piaţă, pentru că este nevoie de forţă de muncă stabilă în ţară, potrivit jucătorilor din industrie.

Tot mai multe companii au început să îşi instruiască la locul de muncă angajaţii şi fac investiţii şi în retehnologizare.

„Dacă am început acum 20 de ani cu aproape 30% din personal necalificat, în ziua de azi am ajuns să nu mai avem personal necalificat. Toată lumea trebuie să fie instruită. Din păcate, sistemul public nu asigură această instruire, pe care ajungem să o facem noi. Avem nevoie de o forţă de muncă stabilă în ţară“, a spus Mihnea Bâldea, director general al Rondocarton, care operează trei fabrici de ambalaje la Târgovişte, Cluj şi Sibiu. În toate cele fabrici s-au făcut investiţii în retehnologizare.

Formarea la locul de muncă şi retenţia au devenit cuvinte cheie acum pe piaţa forţei de muncă, în condiţiile în care tot mai dificil este să găseşti oameni.

„Industria în care activăm este o industrie nouă, era clar că nu vom găsi oameni care să cunoască această industrie. Astfel, am pus accent pe formarea efectivă a oamenilor. În momentul în care se investeşte într-un om, acesta tinde să şi rămână. Ideea este să ştii să tratezi un candidat în acelaşi mod în care un CEO priveşte un investitor“, a spus Raluca Elena Cercelaru, director de resurse umane la Clariant. Compania elveţiană a investit 140 de milioane de euro într-o fabrică de biocombustibil în Podari, judeţul Dolj, unde a ajuns la 128 de angajaţi români. Peste 30% din forţa de muncă este chiar din Podari iar 40% a venit prin programul intern de recomandare. Retenţia este elementul cheie, potrivit ei. Pe partea de ingineri biotehnologi a fost o provocare pentru companie să găsească personal potrivit şi de aceea a investit în partea de formare şi de parteneriate. „Am mers pe investirea în partea de formare. Am încheiat un parteneriat cu Universitatea din Craiova pentru recalificare, asfel încât să ne aducem angajaţii la acel nivel pe care ni-l dorim“.

Lupta pentru atragerea de talente s-a intensificat pe piaţa muncii, mai ales pe oamenii care au aptitudini deosebite, iar pe piaţa de reusrse umane se vede o mare diversitate, potrivit Sorinei Donisa, CEO al companiei de recrutare Prohuman APT.

Ea spune că de când lucrează în această companie, de 25 de ani,   niciodată n-a  văzut o mai mare diversitate ca în momentul de faţă.  „Dacă stai de vorbă cu marile companii, unii o duc bine, unii o duc mai puţin bine sau unii sunt pe creştere, alţii stagnează sau unii chiar descresc. Depinde foarte mult de regiune, de industrie“, a spus Sorina Donisa.

Companiile care oferă  salarii atractive şi beneficii extrasalariale câştigă lupta pentru atragerea de angajaţi. Alexandru Grancea, director general al companiei Omnia Plast, care deţine trei fabrici (două în Ilfov şi una în Satu Mare), spune că cele trei unităţi au ajuns la 1.200 de angajaţi, toţi români,  distribuiţi aproape în mod egal între cele trei fabrici.  El explică faptul că a reuşit să îi atragă fidelizându-i şi aducând un plus faţă de celelalte companii în mediul de lucru.

„Fiind o firmă care a început de la zero, s-au creat foarte multe oportunităţi în cadrul companiei pentru a creşte. Echipa actuală de management este creată din oameni crescuţi în companie. (...) Este un paradox, pentru că angajaţii există, dar majoritatea firmelor se plâng că nu îi găsesc. De ce nu îi găsim? În primul rând, din cauza aşteptărilor pe care le au şi din cauza culturii, care a fost dusă în slujba beneficiilor salariale. Dacă intri în această luptă, nu ai cum să câştigi“, a spus el.

Sunt însă şi companii care  apelează la importul de forţă de muncă de pe piaţa asiatică pentru a-şi acoperi deficitul, cea mai  mare cerere  pentru aceşti angajaţi vine din construcţii  şi auto. Contingentul de forţă de muncă străină a crescut puternic în ultimii ani.

„În ultimii 6 ani, de când recrutăm personal asiatic, peste 10.000 de angajaţi sunt aduşi de noi în România. Aproximativ jumătate dintre ei sunt calificaţi. Calificările care nu mai există în România sunt cele mai căutate – personal în fabrici, sudori, dulgheri, personal construcţii. Îi recrutăm doar în urma unor probe de lucru. Sunt căutate şi calificările care există în România, dar nu mai este interes pentru români să lucreze în anumite industrii“, a spus Melania Pop, Business Development Manager, International Work Finder, o agenţie de recrutare de personal din Asia.

În prezent pe piaţa locală au fost integraţi 65.441 de muncitori asiatici, angajaţii din afara UE a devenit o soluţie la care apelează tot mai multe companii de pe piaţa locală pentru a-şi acoperi deficitul de forţă de muncă.

„Încercăm să ne adaptăm, să învăţăm cum să lucrăm cu alte naţionalităţi. Este un interes din toate părţile ca forţa de muncă să vină în România, să facă meserii care nu mai există pentru că nu există retenţie pe personalul român. Pe partea de automotive, în ultimii doi ani, a crescut cererea de personal de cinci ori“, a mai spus Melania Pop.

Din oraşele mari vin cele mai mari cereri, în special din domeniul automotive şi construcţii. Doar agenţia International Work Finder a  adus 1.000 de angajaţi asiatici pentru domeniul auto în prima parte a acestui an şi urmează să aducă alţi 1.000 pentru acest sector iar în construcţii  2.000 de asiatici, doar personal calificat, potrivit ei. Dacă în 2015 numărul maxim de muncitori din afara UE nou admişi pe piaţa muncii era stabilit la 5.500, în 2019 acest număr a a ajuns la 30.000 iar anul trecut şi în acest an a fost stabilit la 100.000, potrivit ultimelor date.

Sistemul de învăţământ ar trebui să fie focusat pe formarea forţei de muncă pentru care există cerere în piaţă.