Drulă, despre despăgubirile cerute de Straco: Pe cine nu laşi să moară, nu te lasă să trăieşti
Ministrul Transporturilor Cătălin Drulă spune că autorităţile au încercat salvarea contractului cu firma Straco, pentru lotul Cheţani-Câmpia Turzii al Autostrăzii Transilvania, dar că lucrările au avansat încet. „Pe cine nu laşi să moară, nu te lasă să trăieşti”, a spus acesta.
Întrebat în conferinţa de presă de la finalul şedinţei de Guvern de miercuri despre despăgubirile de peste 460 de milioane de lei cerute de firma Staco, al cărei contract pentru construirea sectorului Cheţani-Câmpia Turzii al Autostrăzii Transilvania a fost reziliat, ministerul Transporturilor a spus că este vorba de lucrări care erau mult întârziate.
„Este vorbas despre acel lot de autostradă care după cinci ani este la 40% progres, el trebuia să se termine în 12 luni, în ultimele 6 luni s-a făcut 1% progres. E o firmă care e în pragul falimentului, în insolvenţă de 4-5 ani, care nu mai poate susţine acest contract. S-au făcut nenumărate încercări de a fi salvat, tocmai pe ideea că nu e nicio fericire ca o firmă să intre în insolvenţă, dar efectiv nu există bonitate financiară, credit. Am reziliat acest contract şi îl relicităm”, a spus Cătălin Drulă.
Acesta este încrezător că statul are dreptate.
„Sunt foarte încrezător că statul că are dreptatea aproape covârşitor de partea lui, în momentul în care eşti complet ieşit din contract, în loc de 12 luni sunt 5 ani, în care toată lumea ţi-a întins o mână, şi aici mă refer şi la foştii miniştri. E normal să încerci să salvezi un contract în loc să-l dai de perete. Aici se aplică un pic vorba aia: <Pe cine nu laşi să moară, nu te lasă să trăieşti>”, a adăugat ministrul.
Conform acestuia, Tribunalul Bucureşti a emis o ordonanţă preşedinţială care a suspendat temporar rezilierea: „Este în apel, şi sunt convins că vom lămuri şi acolo lucrurile”.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro