Dumitru Chirită, fost preşedinte ANRE, este ales în Consiliul de Administratie al Electrica. Iulian Cristian Boşoanca, fost preşedinte al CA, nu a mai primit încă un mandat
Electrica (simbol bursier EL), jucător major pe piaţa de distribuţie şi furnizare a energiei electrice, a anuntat la BVB componenta noului Consiliu de Administratie, votată în adunarea generală de vineri.
Astfel, actionarii companiei controlată în proporţie de 48,8% de statul român, prin Ministerul Energiei, au aprobat numirea în CA a lui Dumitru Chiriţă, Georgiana Bogasievici, Dragoş-Valentin Neacşu, Adrian-Florin Lotrean, Marian-Cristian Mocanu şi Valentina-Elena Siclovan.
De asemenea, au fost revocati din pozitia de membrii ai CA Iulian Cristian Boşoanca, fost presedinte al Consiliului de Administratie, Radu Mircea Florescu şi Gicu Iorga.
Mandatul noului Consiliu de Administratie are o durată de 4 ani.
Unul dintre noii membri, Dumitru Chiriţă, a fost preşedinte al Autoritătii Naţionale de Reglementare în Energie (2017-2023), iar anterior, în perioada 2004 – 2008, a fost vicepreşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. De profesie electrician şi a fost lider sindical timp de mai bine de 20 de ani şi a intrat în politică în anul 2000, ca deputat PSD.
Electrica are o capitalizare bursieră 3,7 mld. lei. De la începutul anului, acţiunile EL au scăzut cu 3,66%.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro