Sistmul bancar românesc, format din 32 de bănci, a obţinut în primul semestru un profit de 6,9 miliarde de lei, în creştere cu 40% faţă de perioada similară a anului trecut, conform calculelor ZF făcute pe baza datelor BNR la jumătatea anului.

Dacă băncile vor continua în acelaşi ritm, anul 2023 va marca un an record pentru bănci, cu un profit de aproape 14 miliarde de lei, faţă de 10 miliarde de lei cât a fost anul trecut. Activele nete la jumătatea anului au atins 737 de miliarde de lei, un nou maxim istoric, cu 37 de miliarde de lei mai mult decât la finalul anului trecut.

Indicatorul de solvabilitate este de 22,8%, iar rata de rentabilitate, respectiv profitul raportat la capitalul propriu al băncilor a ajuns la jumătatea anului la 21,1%, cel mai ridicat nivel din Europa. Ca o comparaţie, la finalul anului trecut Germania, cea mai puternică economie Europeană, avea o rentabilitate (ROE) de 6%, Polonia de 9%, Franţa de 6,1%, Spania de 10,4%, Austria de 12,8%.

Rata creditelor neperformante a coborât la jumătatea anului la 2,65%.

Banca Transilvania, cea mai mare din sistem, a raportat la S1/2023 un profit de 1,27 miliarde de lei, în creştere cu 40% faţă de S1/2022. De altfel, este cel mai bun profit din S1 din ultimii 15 ani. Acum un deceniu Banca Transilvania avea în primul semestrul un profit de 180 de milioane de lei, de şapte ori mai mic. Este adevărat că între timp banca şi-a crescut de patru ori cota de piaţă.

Grupul BCR, al doilea de pe piaţă, a raportat în S1/2023 un profit de 1,11 miliarde de lei, în creştere cu 6,6% faţă de perioada similară a anului trecut.

BRD, a treia bancă de pe piaţă, a raportat în S1/2023 un profit de 752 milioane de lei, în creştere cu 22%.

Primele trei bănci deţin 43% din activele bancare ale întregului sistem şi au făcut 45% din profitul total la jumătatea anului.

Multă lume se întreabă cum se poate ca băncile să aibă profituri aşa de mari şi o asemenea rentabilitate a capitalului în condiţiile în care economia scade şi o duce prost, după impresia multora, iar guvernul trebuie să majoreze acum taxele pentru a face rost de bani ca să acopere gaura bugetară.

Foarte mulţi îşi îndreaptă furia către bănci şi spun că au marje mari de profit, adică practică dobânzi foarte mari la credite şi dobânzi mici la depozite, adică trebuie mai degrabă impozitate băncile cu taxe speciale decât alte categorii de contribuabili. În aceste condiţii, cine s-ar opune având în vedere că este greu să ai un contraargument la această retorică. Când ţi se iau din banii proprii, bineînţeles că guvernul şi băncile sunt duşmani.

Interesant este că marja băncilor din acest moment, adică diferenţa dintre dobânzile la credite şi dobânzile la depozite, este cea mai mică din ultimii 15 ani, conform datelor statistice ale BNR.

În 2008 când, sistemul bancar avusese un profit de 4 miliarde de lei, însemnând un miliard de euro la cursul valutar de atunci, marja medie în sistem era de 5,52%. În 2010, când economia mergea prost şi se tăiau salariile, marja băncilor era de 5,88%, cea mai mare din ultimii 15 ani, iar băncile raportau o pierdere pe tot sistemul de 500 de milioane de lei. În 2012, când tot sistemul a raportat o pierdere de 2,3 miliarde de lei, cea mai mare din ultimii 15 ani, marja era de 5,83%. În 2020, când ROBOR-ul era la cel mai scăzut nivel, marja băncilor a fost de 4,5%. În decembrie 2022, într-un an când dobânzile au explodat, când ROBOR-ul a ajuns chiar şi la 8,2%, marja băncilor a fost de 2,93%, adică la jumătate faţă de acum un deceniu, şi mai mică decât acum trei ani.

Deci afirmaţia că băncile fac au un profit aşa mare pentru că au o marjă foarte mare acum nu ştiu dacă se susţine. Sunt bănci care atrag din piaţă bani plătind o dobândă de 7% la lei şi dau credite ipotecare cu o dobândă fixă sub acest nivel.

În aceste condiţii, de unde vine profitul băncilor?

1. Portofoliul de credite ipotecare/imobiliare, care are un maxim istoric şi care are cea mai mare pondere în creditare, este foarte curat în acest moment: pentru că valoarea apartamentelor/caselor/terenurilor nu a scăzut (ci, dimpotrivă, chiar a crescut), băncile nu trebuie să facă provizioane şi chiar să marcheze pierderi, aşa cum s-a întâmplat în criza anterioară, când piaţa imobiliară s-a prăbuşit iar băncile erau pline de credite care aveau în spate ipoteci a căror valoare a scăzut la jumătate în cazul apartamentelor şi la 80-90% în cazul terenurilor.

2. Veniturile românilor au crescut substanţial, aşa că pot onora ratele bancare: în aceste condiţii, băncile au venituri pentru că ratele se plătesc şi nu trebuie să facă provizioane în cazul în care clienţii nu ar mai plăti. Chiar şi la creşterea ucigătoare a dobânzilor din ultimul an, care a însemnat o creştere a ratelor de 60%, clienţii au putut să facă faţă plăţilor. În criza anterioară, când ratele la creditele care erau în euro şi în franci elveţieni au explodat peste noapte, o bună parte dintre clienţi nu au mai putut să-şi onoreze ratele, aşa că băncile nu au avut venituri, iar în momentul în care au constituit provizioane, cheltuielile le-au explodat. Această situaţie nu se mai întâlneşte acum, aşa că portofoliul de credite de retail - credite ipotecare şi de consum - este foarte curat.

3. Portofoliul de credite pentru IMM-uri este în bună parte garantat de stat prin programele lansate în pandemie – IMM Invest: companiile mici şi mijlocii sunt cele mai riscante, iar în perioadele de criză sunt cele mai afectate. Programul de tip IMM Invest a permis acordarea de credite în continuare pentru aceşti clienţi, iar garanţia acordată de stat acoperă riscul ridicat. Băncile stau pe un portofoliu de credite pentru IMM-uri care este în bună parte garantat de stat, care nu a sărit în aer şi pentru care nu trebuie să facă provizioane. Încă. În criza anterioară, IMM-urile au întâmpinat probleme mari, multe dintre ele nu au mai putut să plătească ratele şi nici principalul, aşa că băncile au trebuit să facă provizioane pe bandă rulantă şi să marcheze pierderi.

4. Creditele de capital de lucru pe care le acordau băncile companiilor mici şi mijlocii au fost înlocuite de credite furnizor, acordate de către furnizori companiilor: în aceste condiţii, riscul a fost transferat companiilor furnizor, ieşind din portofoliul băncilor. Este adevărat însă că aceste companii care dau marfă altor companii au expunere bancară, dar sunt companii mari, care au posibilitatea gestionării proprii a neplăţii mărfurilor. Creditele furnizor au ajuns să fie de trei ori mai mari decât creditele acordate direct de către bănci pe termen scurt companiilor. Economia creşte în acest moment mai puţin pe credit.

5. Companiile mari româneşti sunt mult mai puternice, stau bine cu lichiditatea şi îşi plătesc ratele la creditele acordate: în criza anterioară au fost companii foarte mari care au fost extrem de expuse la creditele în euro, la piaţă, şi care au sărit în aer, iar băncile au suferit pierderi foarte mari.

6. Băncile nu mai au expunere pe euro decât în proporţie de 30%, deci riscul valutar aproape că a dispărut, aşa că nu mai trebuie să facă provizioane sau să aducă capital suplimentar: în criza anterioară, 70% din portofoliul bancar era în euro şi numai 30% în lei, ceea ce a fost un dezastru pentru tot sistemul, iar guvernul a fost nevoit să se împrumute la FMI pentru a acoperi finanţarea în valută şi riscul valutar. În criza anterioară cursul a crescut cu 30% în câteva luni, în timp ce acum, de trei ani, cursul a crescut cu numai 1%, ceea ce înseamnă că riscul valutar este inexistent pentru bănci.

7. Portofoliul de titluri de stat deţinut de bănci a crescut foarte mult, iar creşterea dobânzilor plătite de Ministerul Finanţelor le-a adus o creştere majoră de venituri. Scăderea valorii portofoliului are impact în capital şi mai puţin în venituri.

8. Inflaţia a dus la creşterea dobânzilor, ceea ce înseamnă venituri mai mari pentru bănci în primă fază. Există un decalaj între creşterea dobânzilor la credite, care sunt primele, şi creşterea dobânzilor la depozite, care vine ulterior. Acum, acest decalaj este foarte redus şi aproape că s-a anulat, fiind bănci care plătesc dobânzi mari la depozite pentru a avea lichiditate, şi practică dobânzi mai mici la credite pentru clienţii buni şi foarte buni.

9. Digitalizarea, mai ales după anul 2000, înseamnă o reducere de costuri venită din reducerea personalului, reducerea infrastructurii, respectiv scăderea numărului de sucursale, a chiriilor plătite, a cheltuielilor de funcţionare, o creştere mai lentă a salariilor din sistem ceea ce, în final, înseamnă o îmbunătăţire în raportul venituri/costuri. În 2008 bancherii erau cel mai bine plătiţi angajaţi din sistem, dar acum IT-iştii sunt cel mai bine plătiţi, care au avut o creştere de trei ori a salariilor, în timp ce bancherii nu cred că au avut o creştere mai mare de 50%.

10. Finanţarea băncilor nu mai depinde de împrumuturile de la acţionari, ceea ce schimbă întreg bilanţul unei bănci. În criza anterioară, băncile din România aveau prea puţine depozite locale, bazându-se mai mult pe împrumuturile din afară, ceea ce a fost un dezastru când a venit criza din 2008/2009. Când băncile-mamă şi-au retras liniile de finanţare, băncile locale nu mai aveau bani ca să dea credite. În acest moment, raportul credite/depozite este de sub 70%, în timp ce acum un deceniu era de 120%.

11. Băncile nu mai acordă credite oricui şi în orice condiţii, aşa cum se întâmpla înainte: dacă aveai un buletin puteai să iei un credit de nevoi personale a doua zi indiferent dacă puteai să-l rambursezi sau nu, companiile luau împrumuturi la orice oră din zi şi din noapte, chit că puneau garanţii grajduri, la un moment dat întreaga Pipera avea credite la Volksbank, chiar şi cei care nu voiau să ia împrumuturi etc. Situaţia s-a schimbat foarte mult, aşa că băncile fie nu acordă credite, deci nu-şi iau riscuri, fie atunci când dau credite iau garanţii mai mari.

Dacă ar fi să trag o concluzie, aceasta ar fi că băncile raportează în acest moment un profit mare comparativ cu anii anteriori, pentru că portofoliul de credite este foarte bun, nivelul de credite neperformante fiind de numai 2,56%, în timp ce acum un deceniu NPL-urile pe tot sistemul ajunseseră la 21%.

Sistemul bancar s-a curăţat enorm după criza anterioară, băncile au devenit mai prudente, activele imobiliare luate în garanţie pentru credite stau în picioare, adică nu înregistrează depreciere, iar creditele către companiile mici şii mijlocii încă sunt bune.

Vom vedea cum vor arăta după ce vor expira garanţiile acordate de stat. Cred că aici băncile vor fi nevoite să facă provizioane, ceea ce le va afecta profitul. Dar acum nu este cazul.

În aceste perioade, când costurile fiecăruia sunt mai mari, venite din inflaţie, creşterea dobânzilor - ceea ce înseamnă scăderea puterii de cumpărare -, toată lumea se îndreaptă furioasă către bănci, fiind considerate ţapii ispăşitori ai unor situaţii, la fel cum sunt şi multinaţionalele.

Cred că este mai bine să ai un sistem bancar profitabil, curat, care să nu creeze probleme în perioade critice economiei şi care să poată susţine, cu riscurile de rigoare, companiile şi clienţii. Cine vrea să ia un credit ipotecar/imobiliar o poate face în acest moment fără probleme, băncile au suficientă lichiditate şi solvabilitate pentru a acorda acest gen de credite. De asemenea, pot acorda credite companiilor (în special celor mici şi mijlocii) în aceste perioade critice, nu cum a fost în criza anterioară, când finanţarea s-a oprit pentru că liniile de finanţare externe au dispărut peste noapte şi nicio bancă-mamă nu mai voia să ia expunere pe România.