EDITORIAL Mircea Dinescu: În sfîrşit, Iohannis a înfiat un copil: copilul din flori al Ciumei Roşii

Postat la 11 aprilie 2019 669 afişări

I-am văzut pe corifeii societăţii civile încercînd să-l scoată pe Lazăr din căcat, unii cu mîinile goale, alţii cu mînuşiţele pînă la cot, să nu se stropească prea tare.

EDITORIAL Mircea Dinescu: În sfîrşit, Iohannis a înfiat un copil: copilul din flori al Ciumei Roşii

Ideea lor creştină ar fi că Lazăr nu-i vinovat, atîta vreme cît Securitatea îi dicta ce note să le pună la purtare deţinuţilor dornici să vadă lumina soarelui.

Din orwellianul an 1984 pînă în1989, cînd Nea Nicu n-a mai apucat să-i aşeze pe creştet cununiţa calificativului “foarte bine”, dom’ doctor a consultat peste 40 de pacienţi care dădeau semne de însănătoşire: violatori, criminali în serie, tîlhari, delapidatori şi hoţi de buzunare. Cînd printre ei s-au strecurat şi doi bolnavi anticomunişti cronici, care, ai dracu’, mai scriau şi poezii, l-a lovit mila şi le-a prelungit cu generozitate tratamentul.
 
Dacă o răutate înnăscută i-ar fi dictat cum să cîntărească faptele semenilor săi spre a le prelungi şederea în infern, poate că Lazăr ar putea fi iertat pe cealaltă lume. În cazul său, însă, e vorba de o vinovăţie dublă, căci trădîndu-şi şi profesia, şi conştiinţa de dragul carierei, poate fi aşezat mai presus de tagma torţionarilor cu o singură dimensiune.
 
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
copil,
adoptie,
editorial,
flori,
mircea dinescu
0 seconds of 1 minute, 7 secondsVolume 0%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
00:00
01:07
01:07
 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.

www.zf.ro
Impactul real al tarifelor preşedintelui Trump: La ce preţ ar putea ajunge un iPhone dacă tarifele rămân în picioare? Costurile urcă de până la 10 ori