Educaţie roz. Oficialii din Ungaria avertizează că educaţia devine "prea feminină” şi ameninţă sănătatea mintală a băieţilor
Oficialii din Ungaria avertizează că educaţia devine "prea feminină”. Auditorii îşi exprimă temerile că "educaţia roz" ameninţă sănătatea mintală a băieţilor şi economia ţării.
Biroul de audit de stat din Ungaria a publicat un raport privind riscurile unui sistem educaţional "prea feminin", care ar putea afecta dezvoltarea băieţilor şi ar putea crea probleme demografice, notează The Guardian.
Raportul a fost publicat luna trecută, dar nu a atras atenţia publicului până când nu a fost publicat joi un articol de ziar.
"Fenomenul numit <educaţie roz> are numeroase consecinţe economice şi sociale", se arată în raportul întocmit de organismul de stat, care este considerat apropiat de premierul naţionalist Viktor Orbán.
La fel ca în multe ţări, meseria de profesor în Ungaria este dominată de femei, care reprezintă 82% din cadrele didactice din ţară.
"Dacă educaţia favorizează caracteristicile feminine", cum ar fi "maturitatea emoţională şi socială" şi "provoacă o suprareprezentare a femeilor în universităţi, egalitatea (dintre sexe) va fi slăbită considerabil", arată raportul.
Raportul avertizează că, dacă băieţii, care sunt mai înclinaţi să fie întreprinzători şi să îşi asume riscuri, nu sunt lăsaţi să se dezvolte nestingheriţi, ei vor fi expuşi riscului de a avea "probleme mentale şi comportamentale".
Biroul de audit spune că "educaţia roz" ar putea cauza "probleme demografice", deoarece femeile educate nu şi-ar putea găsi soţi cu un nivel de educaţie similar, "ceea ce ar putea duce la o scădere a fertilităţii".
În replică, deputatul opoziţiei maghiare Endre Toth a declarat pe Facebook că discuţia despre calităţile masculine şi feminine este o "absurditate ştiinţifică totală".
"Este timpul să vă scoateţi ochelarii din secolul trecut", a adăugat el.
Orbán a promovat o "revoluţie conservatoare" de când a revenit la putere în 2010, încurajând nativismul şi denigrând imigranţii. De asemenea, el a apărat o lege controversată care interzice conţinutul LGBTQ pentru minori.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro