Efectele COVID 19: a crescut numărul tinerilor şi al cadrelor medicale cu depresie

Autor: Petru Mazilu Postat la 22 septembrie 2020 140 afişări

Efectele COVID 19: a crescut numărul tinerilor şi al cadrelor medicale cu depresie

Epidemia de COVID 19 produce efecte mai puţin vizibile în societate. Este concluzia la care au ajuns psihologii care în ultima perioadă s-au confruntat cu un număr din ce în ce mai mare de persoane cu probleme. Cei mai vulnerabili sunt tinerii şi cadrele medicale.

Potrivit specialiştilor, din ce în ce mai mulţi tineri au probleme psihologice din cauza stresului provocat de epidemia de COVID 19. De asemenea, în ultimele luni la specialişti au apelat numeroase cadre medicale epuizate din cauza efortului depus în spitale.

„Adresabilitatea a crescut în sistemul public şi privat. Este vorba despre multe solicitări din partea părinţilor pentru copiii lor cu anxietate, depresie, tulburare de adaptare. Noi, psihologii, avem din ce în ce mai multe solicitări din partea cadrelor medicale care sunt epuizate după efortul de săptămâni, de luni şi asta este o realitate asupra căreia ar trebui să ne aplecăm serios de tot”, a declarat psihologul Mihaela Bucuţă.

Bucuţă a dezvăluit că în prezent se fac mai multe studii privind efectul epidemiei asupra pacienţilor. Primele concluzii vor fi anunţate până la sfârşitul anului.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
depresie,
psihologi,
tineri

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.