ELBI Electric & Lighting a bifat o cifră de afaceri de 38 mil. euro în primele 9 luni ale anului
Compania românească ELBI Electric & Lighting, lider naţional în distribuţia produselor electrice, încheie trimestrul trei din 2017 cu o cifră de afaceri de 173 milioane de lei (respectiv 38 milioane de euro), în creştere cu 8%, raportat la perioada similară din 2016. La finalul anului trecut, ELBI a înregistrat vânzări de 52.1 milioane de euro provenite din activităţile aferente comercializării produselor electrice, dintr-un total de 84 de milioane de euro, cifră de afaceri înregistrată.
Intrată de curând în raportul Bursei de Valori Londoneze drept una dintre cele zece companii româneşti care pot inspira Europa, ELBI Electric & Lighting îşi propune să încheie anul cu o creştere de minimum 10% a cifrei de afaceri prin dezvoltarea continuă a portofoliului de produse (peste 16.000) şi accesibilitatea livrărilor din stoc.
„Ştim că diversitatea portofoliului şi preţurile bune oferite clienţilor nu mai constituie singurele atuuri pentru a-ţi păstra locul de referinţă ca opţiune de achiziţie. Trăim vremuri dinamice, în care contează dacă poţi livra acum, din stoc, între 3 şi 10.000 de produse de acelaşi fel. De aceea, în mai puţin de un an, aproape ne-am dublat hub-urile logistice proprii, de la 26.000 de mp, la 45.500 mp, din care 22.000 mp suprafaţă acoperită. Investiţia în centrele de depozitare a fost de 1.8 milioane de euro. Mai mult, avem în permanenţă pe stoc produse de peste 16 milioane de euro”, declară Dan Ovedenie, directorul de achiziţii al companiei.
ELBI Electric & Lighting deserveşte peste 10.000 de clienţi B2B la nivel naţional, atât din distribuţia tradiţională (magazine specializate şi magazine universale), cât şi din retailul modern (FMCG si DIY). O altă categorie de clienţi o constituie firmele de construcţii, de instalaţii, municipalităţi şi instituţii, arhitecţi şi electricieni.
Top 20 clienţi ELBI Electric & Lighting au generat peste 7 milioane de euro din cifra de afaceri analizată la sfârşitul primului semestru. Printre aceştia, Hornbach, Rewe, Leroy Merlin, Dedeman, METRO, Auchan, Kaufland, Carrefour, Energobit, IMSAT, Electrogrup, Elsaco, Elco, Tiab, Valoris, Catena şi Electrocenter. Pe acest trend, ELBI apreciază că retailul modern începe să caştige teren şi în vânzarea produselor electrice. „Din analiza primelor 6 luni, peste 10% din vânzările noastre au venit din hipermarketurile DIY si FMCG. Distribuitorii naţionali au generat 65% din venituri, iar 25% au provenit din proiectele speciale de instalaţii electrice, infrastructură reţele electrice, proiecte de iluminat, cu eficienţă energetică crescută şi management energetic”, susţine Vasile Tiorean, directorul comercial al companiei.
În topul vânzărilor ELBI Electric & Lighting se înscriu în acest an sursele de iluminat (LED şi convenţionale), corpurile tehnice de iluminat, cablurile şi sistemele de protecţie. Dintre acestea, peste 40% din vânzări au fost generate de brandurile proprii, Total Green, Novelite, Solentis, Erste Lighting, Ittus - brand specializat în soluţii de securitate şi Inlet – cel mai nou brand din portofoliul ELBI.
„Este mai mult decât un trend construcţia brandurilor locale. Credem că este o datorie, atunci când cunoşti piaţa şi consumatorul român, să oferi produse adaptate, soluţii tehnice inovatoare la preţuri accesibile în cadrul brandurilor dedicate pieţei. Într-un fel, misiunea noastră este uşor inversul dezbaterilor actuale pe tema calitate versus brand, pieţe vest-europene versus sud şi est. În domeniul nostru, provocarea pe segmentul premium este preţ versus caracteristici tehnice (durata de viaţă, calitatea luminii, eficienţa energetică), iar pe segmentul economy luptăm cu produsele care, deşi afişează caracteristicile produsului, în realitate acestea nu corespund cu eticheta”, mai afirmă Vasile Tiorean.
Una dintre sursele de creştere a business-ului ELBI Electric & Lighting este divizia de proiecte speciale, ELBI Projects Division, înfiinţată în 2015. Ingineri şi experţi în proiectarea şi implementarea soluţiilor de iluminat inteligente reuşesc să creeze sisteme adaptate pentru parcurile industriale, zonele rezidenţiale, supermarketuri, spitale, instituţii de învăţământ, iluminat public cu un consum de energie scăzut cu până la 50% - 70% faţă de iluminatul convenţional, costuri mai mici de mentenanţă şi management de sisteme, cu tehnologii smart. „Vorbim de soluţii profesionale în care durata corpurilor de iluminat poate fi de 100.000 de ore, echivalentul a 25-27 de ani, în care oferim garanţia sistemelor de iluminat de minimum cinci ani, şi chiar finanţare de tip ESCO pentru implementarea proiectelor. Divizia noastră este una dintre puţinele din România care aduc plus valoare nu doar prin produsele folosite, ci încă de la evaluarea şi conceperea sistemelor de iluminat, croite special pentru beneficiarul lucrării”, declară Vasile Tiorean.
Fondată în 1996, compania românească ELBI Electric & Lighting este cel mai mare distribuitor naţional de produse electrice. Portofoliul companiei conţine peste 16.000 de produse din categoriile: surse de iluminat, corpuri de iluminat tehnice, corpuri de iluminat decorative, cabluri, conductori şi trasee electrice, automatizări, sisteme de protecţie şi avertizare. Cele mai importante branduri din portofoliu sunt Novelite, Total Green, Erste Lighting, Solentis, , Ittus - brand specializat în soluţii de securitate şi Inlet – cel mai nou brand din portofoliul ELBI Electric & Lighting.
Cu o structură logistică proprie la nivel naţional (9 centre în Bucureşti, Ilfov, Iaşi, Baia Mare, Constanţa, Braşov, Timişoara, Cluj şi Bistriţa cu o suprafaţă de 45.500 de mp, dintre care 22.000 mp suprafaţă acoperită) şi peste 200 de angajaţi, ELBI Electric & Lighting deserveşte peste 10.000 de clienţi B2B, din distribuţia tradiţională şi retailul modern, alături de companii de instalaţii, de construcţii, municipalităţi, firme de arhitectură şi mici electricieni.
La finalul lui 2016, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 84 de milioane de euro, din care 52.1 milioane au provenit din activitatea aferentă comercializării produselor electrice şi proiectelor integrate de iluminat.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro