Elemente de dronă găsite şi în zona localităţii Ceatalchioi, judeţul Tulcea
Elemente de dronă au fost găsite şi în zona localităţii Ceatalchioi, judeţul Tulcea, după atacul de săptămâna trecută.
În ultimele zile, echipele mixte de specialişti ai Ministerului Apărării Naţionale şi din alte structuri specializate din cadrul Sistemului naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, au continuat acţiunile de cercetare în teren pentru căutarea unor eventuale fragmente de drone căzute, săptămâna trecută, pe malul românesc al Dunării, ca urmare a atacurilor executate de forţele ruse asupra unor obiective civile şi infrastructură portuară din Ucraina.
Au fost cercetate toate zonele în care a fost semnalată posibilitatea căderii unor fragmente de drone, fiind identificate, până la acest moment, elemente lângă localităţile Plauru şi Periprava, judeţul Tulcea.
Miercuri, s-au confirmat elemente de dronă şi în zona localităţii Ceatalchioi, judeţul Tulcea.
„S-au pus în aplicare procedurile operaţionale standard pentru astfel de situaţii. În ceea ce priveşte alte zone de incidenţă despre care au existat referiri în spaţiul public cu privire la posibile căderi de fragmente de drone, precum Niculiţel sau Chilia, cercetările nu au confirmat prezenţa acestora. Facem precizarea că toate locaţiile identificate drept zone de incidenţă se află în afara ariilor locuite, nefiind afectate persoane sau elemente de infrastructură. Ministerul Apărării Naţionale a informat şi informează în timp real structurile aliate cu privire la situaţiile generate de atacuri, rămânând în contact permanent cu acestea. Reiterăm, de asemenea, mesajul ferm de condamnare a atacurilor executate de Federaţia Rusă împotriva unor obiective şi elemente de infrastructură civilă ucrainene, care sunt nejustificate şi în gravă contradicţie cu normele de drept internaţional”, transmite Ministerul Apărării Naţionale.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro