Elon Musk a vrut să „încetinească” achiziţia Twitter de frica războiului: „Nu va avea sens să cumpărăm Twitter dacă ne îndreptăm spre al Treilea Război Mondial”
Elon Musk a vrut să „încetinească” achiziţia Twitter de 44 de miliarde de dolari la câteva luni după ce Rusia a invadat Ucraina, spunând într-o serie de mesaje private că nu ar avea sens cumpărarea platformei „dacă ne îndreptăm către cel de-al Treilea Război Mondial”, relatează Business Insider.
Aceste texte au ieşit la iveală, marţi, într-o audiere despre respingerea unui proces din octombrie pentru acordul lui Musk de cumpărare a Twitter.
Mesajele text au fost trimise pe 8 mai unui bancher de la Morgan Stanley, care finanţează o parte din afacerea lui Musk. În aceste texte, miliardarul a citat şi un discurs al preşedintelui rus Vladimir Putin. Liderul de la Kremlin a ţinut un discurs pe 9 mai pentru aniversarea a 77 de ani de la victoria Aliaţilor asupra Germaniei naziste, unde a spus că invazia Ucrainei este „singura decizie corectă”, susţinând fără temei că Occidentul „se pregăteşte pentru invadarea Rusiei”.
„Să încetinim doar câteva zile”, a spus avocatul Twitter, citind mesajele lui Musk în timpul audierii. „Discursul lui Putin de mâine este foarte important. Nu va avea sens să cumpărăm Twitter dacă ne îndreptăm spre al Treilea Război Mondial”.
Unul dintre avocaţii lui Musk, Alex Spiro de la Skadden Arps, a declarat că modul în care au fost caracterizate textele în instanţă a fost „o prostie totală”. Textul complet va fi ataşat şi depus la dosarul instanţei săptămâna viitoare.
Miliardarul a semnat un acord în aprilie pentru a cumpăra platforma social media. Când Musk a spus că renunţă la înţelegere în iulie, Twitter l-a dat în judecată aproape imediat pentru a pune a-l determina să încheie acordul la preţul convenit de 44 de miliarde de dolari.
Echipa juridică a CEO-ului Tesla susţine că Twitter l-a indus în eroare intenţionat cu privire la numărul de utilizatori şi de conturi de spam de pe platformă, ceea ce reprezintă o fraudă şi o încălcare a contractului.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro